Cîţu: "Angajaţii din instituţiile statului care au măsluit date pentru PSD-ALDE s-au speriat"

Florin Cîţu (Senator PNL),
Florin Cîţu (Senator PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Creşterea economică umflată din pix a fost revizuită în jos de INS ceea ce constituie o dovadă în plus că angajaţii din instituţiile statului care au măsluit date pentru PSD - ALDE s-au speriat, susţine, printr-o postare pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu.

Potrivit lui Cîţu, care a acuzat în repetate rânduri că ministerul lui Teodorovici şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză au falsificat datele privind rectificarea bugetară, cei de la INS "îşi dau seama că sunt părtaşi alături de Dăncilă, Teodorovici şi restul găştii de hoţi şi infractori la distrugerea României."

Senatorul mai reaminteşte că rectificarea bugetară a fost fundamentată pe o creştere economică de 5,5% iar acum cifrele ajustate arată că economia se duce spre o creştere de doar 4%.

Redăm postarea senatorului:

"Am avut dreptate!!!

Creşterea economică umflată din PIX revizuită în jos de INS.

Încă o dovadă că angajaţii din instituţiile statului care au măsluit date pentru PSD ALDE s-au speriat.

Îşi dau seama că sunt părtaşi alături de Dăncilă, Teodorovici şi restul găştii de hoţi şi infractori la distrugerea României.

Creşterea economică a fost revizuită pentru primul trimestru de la 5.1% pe an la 4.9% pe an. Este doar începutul, să nu bată la ochi.

Iar creşterea economică în trimestrul doi este de doar 4.6% pe an.

Acum BOMBA!

Ştiţi pe ce creştere economică au fundamentat rectificarea bugetară?

Pe o creştere economică de 5.5% “estimată” de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Ca să fie clar. Cifrele oficiale ajustate de frica puşcăriei pentru primele două trimestre arată o economie care se duce spre o creştere economică sub 4% dar CNSP ajută guvernul să falsifice rectificarea bugetară.

Aşa cum v-am spus voi demasca toată corupţia din CNSP în zilele următoare. Este clar că acolo oamenii vor să meargă cu PSD ALDE până la capăt. Drum bun le urez.

O întrebare pentru CNSP: unde este estimarea de vară care trebuia publicată în iulie? Salariile le-aţi primit?

Nu mai este mult şi veţi răspunde pentru TOT", scrie, pe Facebook, Florin Cîţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne