"Clienţi politici, nepoţi, iubite să îşi vadă de drum" - Raluca Turcan anunţă restructurări în rândul bugetarilor

Raluca Turcan
Raluca Turcan (Epoch Times România)

Guvernul va proceda la o reducere a personalului din cadrul ministerelor şi instituţiilor publice. Sunt vizaţi bugetarii clientelari, rude, prieteni, angajaţi fără a avea experienţă în domeniu, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit liberalei, demiterile vor fi precedate de o evaluare prealabilă în cadrul fiecărui minister, iar acolo unde lucrurile nu sunt suficient de clare, se va apela şi la asistenţă externă ministerului, respectiv audit extern.

„Suntem în etapa în care pregătim Hotărârile de Guvern pentru reorganizarea instituţiilor din subordinea ministerelor, unde vrem să introducem o structură suplă şi eficientă. Asta înseamnă că se evaluează activitatea, se vede unde se stă degeaba. Dacă sunt oameni buni care, din diferite motive, stăteau degeaba, poate pentru că nu voia nimeni să îi folosească, sunt mutaţi în altă parte, iar cei care sunt clienţi politici, nepoţi, iubite sau au alte legături cu demnitarii, atunci trebuie să îşi vadă de drum.

Românul pe fond are un simţ al dreptăţii. Sunt oameni foarte buni de mult timp în ministere care niciodată nu au reuşit să avanseze în carieră pentru că de fiecare dată când venea şi rândul lor, ‘oops!’ - intra mereu cineva peste; că era nepoată, prietenă sau client politic.

Această evaluare se face întâi şi întâi în interiorul ministerului cu aparatul de lucru al ministerului. Şi în acelaşi timp, acolo unde nu există o imagine foarte clară, apelăm la audit extern”, a declarat Raluca Turcan, la Digi24.

Vicepremierul a dat exemplul Ministerului Dezvoltării Regionale, în cadrul căruia se vor efectua restructurări în procent de 30% la nivel de conducere.

„Am vorbit, de exemplu, cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate, se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%. Fiecare ministru va veni cu schema lui, pe care o va prezenta primului-ministru şi va spune: acesta este aparatul de lucru pe care noi îl vrem”, a precizat Raluca Turcan.

Turcan a mai transmis că procesul restructurărilor va fi unul ce se va desfăşura pe o perioadă mai lungă de timp dar că noul buget va fi proiectat pe structurile cu mandat restructurat.

Totodată, vicepremierul a precizat că doreşte ca în mandatul său instituţiile statului să servească cetăţeanul, iar Guvernul să caute şi să găsească soluţii, nu vinovaţi sau ţapi ispăşitori.

„Vreau să ţineţi minte un lucru din partea mea, pentru că este ca un fel de deziderat pe care îl voi urmări în acest mandat: vreau ca instituţiile să înceapă să servească cetăţeanul şi să nu mai fie un clişeu pe care îl aduc politicienii de câte ori se schimbă la guvernare. Aş vrea să văd şi eu că la Guvern, dacă apare vreo problemă, se caută rezolvare, nu se caută vinovaţi sau ţapi ispăşitori. E important să vezi şi unde a fost problema dar deja paradigma se schimbă: trebuie să fii acolo, să găseşti soluţii, să îi ajuţi pe oameni”, a conchis vicepremierul.