CNESP instituie grad de alertă „Cod Roşu” în Chişinău şi alte 37 de raioane al Republicii Moldova

Răspândirea Covid-19 în RM
Răspândirea Covid-19 în RM (Captură Foto)

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) constată că situaţia epidemiologică în Republica Moldova este nefavorabilă, fiind determinată în principal de tendinţele negative majore atestate în anumite unităţi administrativ-teritoriale ale statului.

Astfel, în scopul sporirii randamentului măsurilor aplicate de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, precum şi a eficienţei gestionării resurselor, CNESP a instituit starea de urgenţă în sănătate publică pe unităţi teritorial-administrative. De asemenea, au fost stabilite gradele de alertă în funcţie de indicatorii nivelului de risc. Gradul “cod roşu” este asimilat stării de urgenţă în sănătate publică. Totodată, au fost stabilite măsurile de sănătate publică aplicabile la nivel naţional, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Raioanele RM în care a fost instituită starea de urgenţă în sănătate publică
Raioanele RM în care a fost instituită starea de urgenţă în sănătate publică (gov.md)

Comisia naţională extraordinară de sănătate publică HOTĂRĂŞTE

1. Se abrogă, începând cu 1 octombrie 2020, Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică.

2. Se instituie, începând cu 1 octombrie 2020, stare de urgenţă în sănătate publică în unităţile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roşu”, conform Anexei nr. 1, în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului SARS-cov-2, prezentaţi de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

3. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor institui măsurile de sănătate publică conform Planului de pregătire şi răspuns la infecţia cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) – Versiunea 2, în corespundere cu gradul de alertă din teritoriul administrativ gestionat.

4. Ajustarea (înăsprirea/relaxarea) măsurilor de sănătate publică, ce vizează activitatea instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medico-sanitare, instituţiilor de prestare a serviciilor publice, instituţiilor de ordine publică, a agenţilor economici, birourilor electorale şi a secţiilor de votare, vor fi coordonate în prealabil cu Comisia naţională extraordinară de sănătate publică.

5. Se stabilesc măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, aplicabile la nivel naţional, conform Anexei nr. 2. Măsurile urmează a fi ajustate de către Comisia naţională extraordinară de sănătate publică în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

6. Se solicită autorităţilor din domeniul ordinii publice să continue supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.

7. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

8. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

9. Se recomandă reprezentanţilor mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID19.

10. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei pentru tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.

11. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii şi se publică pe pagina oficială a Guvernului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe