Colonel STS detaşat la Guvern, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii militari din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Ştefan Enache, colonel în cadrul U.M. 02999 - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, detaşat la Secretariatul General al Guvernului, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Colonelul Ştefan Enache ar fi pretins de la o persoană, pe 8 decembrie, suma de peste 10.000 euro, cu scopul de a interveni pe lângă directorul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influenţă, pentru ca acesta din urmă să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitaţie, a unui imobil din municipiul Bucureşti, la un preţ mult subevaluat, acuză procurorii militari.

Imobilul astfel achiziţionat urma sa fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărţit între inculpat şi persoana respectivă. În acelaşi context, pe 14 decembrie, Ştefan Enache a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziţionarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Dosarul colonelului STS, aflat în prezent în arest preventiv, a fost trimis spre judecare magistraţilor Tribunalului Militar Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.