Comandant american: SUA pregătită să răspundă oricărui incident neprevăzut în Marea Chinei de Sud

Două avioane de luptă americane F/A-18 Super Hornets şi două avioane de luptă malaeziene zboară deasupra portavionului USS Carl Vinson ce operează în Marea Chinei de Sud, 10 mai 2015.
Două avioane de luptă americane F/A-18 Super Hornets şi două avioane de luptă malaeziene zboară deasupra portavionului USS Carl Vinson ce operează în Marea Chinei de Sud, 10 mai 2015. (Captură Foto)

Noul comandant al Flotei americane din Pacific a asigurat aliaţii SUA din regiunea Asia-Pacific că forţele americane sunt pregătite să răspundă oricărui incident neprevăzut în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor existente în privinţa apelor disputate.

Marina SUA ar putea trimite mai mult de 4 nave de luptă, comparativ cu ceea ce s-a stabilit iniţial pentru Asia de Est, a declarat vineri în Manila amiralul Scott Swift, care a preluat controlul Flotei din Pacific în luna mai.

Swift a anunţat de asemenea că este “foarte interesat” în privinţa extinderii exerciţiilor militare anuale pe care Marina SUA le desfăşoară separat cu fiecare dintre aliaţii săi, adăugând că este posibil să fie inclusă şi Japonia, a raportat Associated Press.

În plus, secretarul american al Apărării Ash Carter a dezvăluit recent planurile Pentagonului de a trimite arme avansate, incluzând cel mai nou distrugător american ce încorporează tehnologia Stealth, în apropiere de graniţele Chinei.

Beijingul revendică suveranitatea asupra celei mai mari părţi din zona Mării Chinei de Sud, care este de asemenea revendicată parţial de Taiwan, Brunei, Vietnam, Malaezia şi Filipine. În ultimele luni, tensiunile s-au amplificat între China şi vecinii săi cu privire la Marea Chinei de Sud, unde disputele teritoriale au alimentat incertitudini răspândite.

Întrebat în privinţa numărului de resurse suplimentare pe care armata SUA ar fi pregătită să le dedice acţiunilor din Marea Chinei de Sud, amiralul Swift a declarat: “Dacă am avea întreaga Marină a Statelor Unite aici, în regiune, cred că şi atunci oamenii s-ar întreba ‘Puteţi să aduceţi mai mult?’”

“Oamenii continuă să se întrebe în legătură cu angajamentul şi intenţiile pe termen lung ale Flotei americane din Pacific datorită nesiguranţei generate în prezent în regiune”, a declarat Swift.

În plus, politica extrem de agresivă a Chinei referitor la Insulele Spratly din Marea Chinei de Sud a împins state de Asia de Est să caute alianţe militare cu SUA. Filipine, a cărui relaţie cu SUA a fost tensionată în ultimii ani, şi chiar Vietnamul, condus de un regim comunist şi adversar al Washington-ului în războiul care a avut loc cu patru decenii în urmă, au încercat să reziste agresiunii Chinei refugiindu-se în alianţe strategice cu SUA.

Mai mult, guvernul japonez a declarat în această săptămână că Beijingul construieşte o nouă platformă maritimă în apropierea liniei de demarcaţie dintre apele sale teritoriale şi cele ale Japoniei în Marea Chinei de Est, unde China dezvoltă câmpuri de gaze, conform publicaţiei The Age.

În condiţiile în care China urmăreşte să revendice recifele din Insulele Spratly pentru a construi un aerodrom şi instalaţii de comunicare, informaţiile prezentate de guvernul din Tokyo ar putea indica progresul făcut în vederea creării unei baze militarizate în Marea Chinei de Est.

În noiembrie 2013, China a declarat o zonă de identificare pentru apărare aeriană (ADIZ) în Marea Chinei de Est, deşi nu poate acoperi în întregime această zonă cu radarele instalate pe teritoriul său.

China „ar putea instala un sistem de radar pe platformă sau ar putea să o folosească ca o bază de operare pentru elicoptere sau drone în vederea desfăşurării de patrule aeriene”, a declarat ministrul nipon al Apărării Gen Nakatani.

Flota Pacific, care este găzduită în Pearl Harbor, Hawaii, este considerată drept cea mai mare flotă maritimă a lumii, dispunând de aproximativ 200 de nave de luptă şi submarine, aproximativ 1.100 avioane de luptă şi peste 140.000 de marinari şi civili.

Totuşi, flota operează de asemenea într-o zonă vastă care acoperă aproape jumătate din suprafaţa Pământului şi care este locuită de peste jumătate din populaţia lumii.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.