Combaterea "turismului pentru transplantul de organe"

Valerie Boyer, un membru al Adunării Naţionale Franceze, a introdus motiunea care va obliga francezii care merg în alte ţări pentru transplanturi de organe, sa faca dovada sursei acestor organe. 19 octombrie 2010
Valerie Boyer, un membru al Adunării Naţionale Franceze, a introdus motiunea care va obliga francezii care merg în alte ţări pentru transplanturi de organe, sa faca dovada sursei acestor organe. 19 octombrie 2010 (The Epoch Times)

Multumesc deputatei Valerie Boyer si a celor 58 de deputati care si-au dat consimtamantul asupra legii de combatere a “turismului pentru organe”. De asemenea si profesorului Lavee si Navarro si organizatiei Doctorilor Impotriva Recoltarii Fortate de Organe.

O cantitate necunoscuta de rinichi este comercializata astazi pentru bani. Rinichii provin de la cetateni dezavantajati dintr-o serie de tari si sunt destinati “turistilor de organe” din alte state sau pentru cetateni bogati din propriile tari. In cele mai multe dintre astfel de cazuri, ni se confirma ca donatorii supravietuiesc pierderii unui singur rinichi, cu toate ca asta aduce dezavantaje serioase sanatatii proprii.

Doar in China “donatorii” — care sunt virtual toti practicanti Falun Gong sau criminali — mor toti in timpul operatiilor de transplantare, deoarece le sunt extrase organele vitale. Legislatorii din Franta, Canada si din tarile foarte responsabile ar trebui sa tina cont asadar de aceste crime impotriva umanitatii.

Falun Gong

Falun Gong cauta sa imbunatateasca sanatatea si caracterul. Contine caracteristici ale disciplinelor traditionale cum ar fi budismul si taoismul, combinate cu un set de exercitii. Principiile sale de baza sunt “adevar, compasiune si toleranta”. Are la ora actuala practicanti in numerose tari.

In China, acolo unde a fost facut public pentru prima data in 1992, miscarea a crescut in 7 ani la numarul de 70-100 milioane de practicanti, dupa o estimare a guvernului. Prima desconsiderare a Falun Gong a aparut in 1999 si a condus la proteste din partea practicantilor. O demonstratie mare in fata birourilor Partidului Comunist din Beijing l-a infuriat pe liderul de atunci al statului, Jiang Zemin. Incitarea la ura impotriva lor prin mass-media de stat din China a avut multe consecinte tragice din 1999 pana astazi, cea mai notabila fiind traficul raspandit cu organele lor vitale vandute “turistilor de organe” si bogatasilor chinezi din China.

Profit pe organe

Dupa 1980, partidul chinez a inceput sa colecteze fonduri din sistemele medicale ca un tot de-a lungul Chinei. Prin vanzarea organelor detinutilor executati a devenit in scurt timp o sursa majora de organe pentru pacientii din China si din afara ei. Foarte multi practicanti Falun Gong au fost dusi in lagare de munca fortata dupa 1999 fara nici o forma de audienta si doar in baza unei semnaturi a unui oarecare politist. Preturile de organe au fost postate pe paginile de internet ale Chinei. Spitalele au afisat deschis pe paginile lor de internet felul in care se castigau bani din transplanturi de organe.

Chen Ying

Aveti in vedere aici experienta unei practicante Falun Gong pe nume Chen Ying, careiaguvernul francez i-a acordat mai tarziu statut de refugiat:

“In 1998, in urma unei proceduri de reunire a familiei, m-am reintalnit cu sotul meu, care se afla in serviciul cultural al ambasadei Chinei din Franta. In decembrie 1999, m-am reintors in China pentru a-mi vizita familia. Deoarece nu doream sa renunt la credinta mea in Falun Gong, intre februarie 2000 si noiembrie 2001, am fost intemnitata de trei ori fara sa fiu supusa unui proces judiciar..”

“De fiecare data, am fost tratata rau si torturata de catre politisti... la sfarsitul lui septembrie, deoarece refuzam sa-mi declar numele, am fost chemata de catre politie si dusa la un spital pentru un control medical: cardiac, sange, ochi, etc. A trebuit sa car lanturi pe picioare, eram legata de o rama de fereastra. Politia m-a injectat cu substante necunoscute mie. Dupa acele injectii, inima mea a inceput sa bata anormal de repede. De fiecare data imi dadea impresia ca inima imi va exploda...”

41.500 de transplanturi

Practicantii Falun Gong constituie astazi doua treimi din victimele torturilor si jumatate dintre aceia care sunt supusi la munci fortate in lagarele din China. Conform cercetarilor pe care le-am efectuat impreuna cu David Matas, si le-am consemnat in cartea noastra “Recoltare Sangeroasa”, practicantii au fost ucisi cu miile din 2001 incoace, pentru ca organele lor sa poata fi comercializate catre pacienti din China si din strainatate. Doar pe perioada 2000-2005, Matas si cu mine am ajuns la concluzia ca pentru 41.500 de transplanturi efectuate, singura explicatie posibila era ca sursa o constituiau practicantii Falun Gong.

Concluzia principala a cartii noastre este ca “astazi se continua o recoltare de organe fortata pe scara larga de la practicanti Falun Gong (...) Organele lor vitale, incluzand rinichi, ficat, cornee si inima, sunt extrase fara acordul donatorului pentru a se vinde apoi la preturi uriase, uneori catre straini, care in mod normal ar fi trebuit sa astepte vreme indelungata pentru donatii voluntare ale unor asemenea organe in tarile lor.” Raportul nostru este accesibil in 18 limbi pe website-ul www.david-kilgour.com.

Dezvoltari recente

Au ajutat oare cu ceva eforturile facute in China si in lume de a opri aceste crime impotriva umanitatii? Cartea noastra puncteaza multe progrese facute in interiorul si in afara Chinei de la data primului nostru raport din 2006, dar, pentru a economisi timpul, voi mentiona doar doua:

1) Guvernul Chinei accepta acum ca acea sursa a organelor este nepotrivita. Deputatul Ministerului Sanatatii, Huang Jeifu, a afirmat in 2009 ca prizonierii executati “nu reprezinta in nici un caz o sursa potrivita pentru transplante de organe”. In 2005, el a fost inregistrat ca spunand ca 95% din organele transplantate in China provin din executii.

2) Senatorul belgian Patrik Vankrunkelsven si membrul Parlamentului canadian Borys Wrzesnewskyj au inclus amandoi in legislatiile lor parlamentare extrateritoriale interzicerea “turismului pentru transplant”. Amandoi vor penaliza orice pacient care necesita transplant si care primeste un organ fara consimtamantul donatorului, acolo unde pacientul a stiut sau exista posibilitatea de a sti ca nu exista acest consimtamant.

Realitati prezente

Din pacate, asemenea progrese n-au pus inca sfarsit crimelor si traficului de organe de-a lungul Chinei. De cand ne-am inceput cercetarea, numarul persoanelor detinute si condamnate la moarte, iar apoi executate, a scazut dramatic in China, dar numarul transplanturilor, dupa o perioada usoara de declin, a crescut la cotele initiale. Din moment ce o alta posibila sursa de organe pentru transplant in China, in afara de Falun Gong sunt doar prizonierii condamnati la moarte, o scadere a numarului acelei populatii inseamna o crestere a surselor de provenienta Falun Gong.

O estimare a numarului de lagare din China in anul 2005 a fost de 340, cu o capacitate de 300.000 de muncitori. Alte estimari sunt cu mult mai mari. In 2007, un raport guvernamental din S.U.A. a estimat ca cel putin jumatate din cei inchisi in aceste lagare sunt practicanti Falun Gong. Este, din cate s-ar presupune, o combinatie intre un guvern totalitar si o economie “care permite orice” si care este de acord ca acest gen de export sa continue. Printre cei care profita aici se numara chirurgi, spitale si cadre militare ai caror chirurgi fac o afacere buna din extragerea de organe si ale caror avioane transporta organele din lagare rurale catre spitalele din orasele majore, acolo unde pacientii asteapta organele a caror compatibilitate se bazeaza pe testele computerizate facute anterior asupra compatibilitatii grupelor sanguine si a tipului de tesut.

Recomandari

Pentru traficul de organe din China, David Matas si eu incurajam toti membrii gruparilor nationale sa ia in consideratie recomandarile noastre, care includ:

Solicitarea partidului din China sa:

Sa opreasca represia Falun Gong;

Sa inceteze recoltarea de organe de la toti prizonierii;

Sa-si retraga cadrele militare din afacerea cu transplante de organe;

Sa stabileasca si sa reglementeze un sistem legitim de donari de organe;

Sa deschida toate centrele de detentie, incluzand lagarele de munca fortata, pentru o investigatie internationala;

Sa-i elibereze pe recentul laureat al Premiului Nobel Pentru Pace, Liu Xiaobo si pe Gao Zhisheng, un avocat al drepturilor omului si aparator al Falun Gong, si sa le permita acestora sa se reuneasca cu familiile lor.

Sa implementeze masurile urmatoare pana cand partidul din China va opri recoltarea de organe de la prizonieri:

Cadrele medicale din Franta si din fiecare tara care respecta demnitatea umana ar trebui sa descurajeze in mod activ pacientii lor in a se duce in China pentru operatii de transplant;

Niciun guvern nu ar trebui sa elibereze vize pentru doctorii chinezi care solicita programe de training in transplant de organe sau tesuturi;

Doctorii din afara Chinei nu trebuie sa mearga acolo pentru a oferi cursuri de transplant de organe;

Contributiile trimise jurnalelor medicale din afara Chinei despre experienta medicala cu privire la operatiile de transplant ar trebui refuzate;

Companiile farmaceutice din toata lumea sa fie private de catre guvernele lor nationale de a exporta in China orice medicament care ar putea fi folosit in operatiile de transplant;

Parlamentele nationale sa adopte o legislatie extrateritoriala, prin care sa penalizeze participarea in operatiile de transplant de organe fara acordul victimei;

Si toate guvernele sa blocheze intrarea in tara a oricarei persoane care se stie ca a participat la operatii de transplant de organe fara acordul victimei.

Acest articol este adaptat dupa o hartie trimisa catre Adunarea Nationala la Palatul Bourbon din Paris, Franta, pe 19 octombrie. Hon. David Kilgour este un fost Secretar deStat al Canada (Asia-Pacific) si autor (impreuna cu David Matas) al cartii “Recoltare Sangeroasa” (“Bloody Harvest”).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe