Comuniştii din Cuba, reprimarea dură a protestelor. Preşedintele: „Mercenari şi contrarevoluţionari plătiţi de SUA”. Rusia avertizează SUA să nu se amestece

Proteste împotriva regimului comunist în Cuba
Proteste împotriva regimului comunist în Cuba (Getty Images)

Zeci de persoane au fost arestate în Cuba după ce mii de oameni au participat la cele mai ample proteste din ultimele decenii împotriva guvernului comunist al insulei, potrivit BBC.

Sub regimul comunist cubanez adunările publice neautorizate sunt considerate ilegale, iar protestele sunt aproape inexistente, fiind reprimate cu deosebită brutalitate.

Forţele de securitate i-au reţinut, bătut şi au folosit spray-uri cu piper asupra unora dintre protestatari. Preşedintele Cubei i-a catalogat pe cei care protestau drept „mercenari”.

Într-un discurs televizat care a durat patru ore, noul preşedinte al Cubei - Miguel Diaz-Canel - i-a calificat pe protestatari drept „contrarevoluţionari”, iar ministrul cubanez de Externe a afirmat că demonstraţiile ar fi finanţate şi instigate de Statele Unite.

Cu toate acestea, cubanezii protestează faţă de lipsa medicamentelor şi faţă de colapsul economic prelungit în care se zbate Cuba de la venirea la putere a regimului comunist al lui Fidel Castro.

Răspunsul guvernului la demonstraţii a fost imediat: arestarea a cel puţin 100 de persoane, duminică.

Un tânăr, care şi-a dat doar numele de Carlos Alberto, a declarat pentru BBC News Mundo că se ascunde în casa prietenei sale după ce a participat la o demonstraţie. „Un coleg de-al meu a fost arestat, au venit să îl caute la el acasă. Mi-e teamă că acelaşi lucru mi s-ar putea întâmpla şi mie”, a spus el.

„Nu am făcut nimic rău, doar cerem libertate şi cu această atitudine arată ceea ce sunt: o dictatură”, a declarat el prin telefon pentru BBC News Mundo.

Au fost raportate întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe întreaga insulă. Accesul la internet mobil - introdus în decembrie 2018 - este controlat de compania de telecomunicaţii a regimului Etecsa. Site-ul de monitorizare a internetului Netblocks a declarat că accesul la Whatsapp, Facebook, Instagram şi Telegram a fost restricţionat de serverele Etecsa.

Cu serviciile de mesagerie oprite şi zeci de persoane arestate, rudele unora dintre cei reţinuţi s-au adunat în faţa secţiilor de poliţie pentru a primi veşti despre cei arestaţi de regim.

Preşedintele Miguel Diaz-Canel a spus că starea precară a economiei cubaneze a apărut din cauza sancţiunilor impuse de SUA asupra Cubei, care sunt în vigoare în diferite forme din 1962.

Statele Unite au declarat că sunt alături de cubanezi şi au cerut regimului comunist să se abţină de la violenţă şi să asculte poporul cubanez. „Poporul cubanez îşi afirmă cu curaj drepturile fundamentale şi universale”, a declarat Joe Biden.

Protestele antiguvernamentale au început cu o demonstraţie în oraşul San Antonio de los Banos, la sud-vest de Havana, dar s-au răspândit în curând în întreaga ţară. Multe dintre ele au fost transmise în direct pe reţelele de socializare.

Economia Cubei se confruntă cu dificultăţi. Turismul, unul dintre cele mai importante sectoare, a fost devastat de restricţiile impuse călătoriilor în timpul pandemiei virusului Wuhan.

Zahărul, care este în mare parte exportat, este o altă sursă de venit cheie pentru Cuba. Însă recolta din acest an a fost mult mai slabă decât se aştepta. Monopolul cubanez al zahărului, Azcuba, a declarat că deficitul e cauzat de mulţi factori, printre care lipsa de combustibil şi defectarea utilajelor, care au îngreunat recolta, precum şi factori naturali, cum ar fi umiditatea din câmpuri.

Ca urmare, rezervele de valută străină ale guvernului sunt epuizate, ceea ce înseamnă că acesta nu poate cumpăra bunuri importate pentru a suplini lipsurile care slăbesc economia cubaneză sleită după decenii de reformă comunistă.