Coronavirus. Pacient infectat, după 14 zile la ATI: A fost o durere cum nu am mai cunoscut!

Medici în spitale din China se luptă cu epidemia cauzată de coronavirus Wuhan
Medici în spitale din China se luptă cu epidemia cauzată de coronavirus Wuhan (HECTOR RETAMAL/AFP via Getty Images)

Un bărbat confirmat pozitiv cu Covid-19 - actualmente a fost declarat vindecat de către medici - a povestit coşmarul prin care a trecut în cele 24 de zile cât a fost internat în spital. Încă marcat de cele trăite, fostul pacient a transmis în repetate rânduri tuturor oamenilor să ia în serios acest virus care este extrem de periculos, informează Digi24.

Din cele 24 de zile de spitalizare, bărbatul a petrecut 14 la terapie intensivă şi declară că îşi aminteşte fiecare moment pe care l-a trăit în spital:

"Fiecare moment mi-l amintesc, fiecare efort, echipele care au fost în jur, asistentele care s-au îmbolnăvit aici, tot efortul a fost direcţionat să salveze un om necunoscut. Aveau echipament de protecţie.

Mi s-a prins vena cu 6 perechi de mănuşi. Vă daţi seama cât de greu este!

Procedura pe care au urmărit-o de fiecare dată m-a impresionat, era dusă la paranoia, dar respectau cu atâta atenţie procedurile să nu ajungă să fie puse în pericol.

Când mi s-a luat sânge din vena aortă şi nu a fost o singură dată, se verifica saturaţia de oxigen, trebuiau luaţi câţiva ml de sânge, aceea a fost pentru mine o durere pe care nu o cunoscusem", a povestit bărbatul.

"Oamenii să se păzească, trebuie să fie nu atenţi, nu responsabili, aproape de acea zonă de paranoia, să se gândească că nu trebuie să rişte absolut nimic mai ales dacă au soţii gravide, părinţi bătrâni cu boli asociate. Nu e o glumă!", a transmis el potrivit sursei citate.

Articolul integral poate fi citit aici.