Şaptezeci de cadre medicale de la Spitalul Obregia din Bucureşti au fost puse în izolare după ce un pacient ajuns la ei în spital a fost confirmat cu coronavirus, relatează Digi24.ro. Pacientul a avut timp să răspândească virusul pentru că, deşi testat, rezultatele au venit foarte târziu.
Conform sursei citate, bărbatul a fost internat pe 19 martie. Ulterior, a făcut febră, iar medicii au hotărât că trebuie să i se facă testul pentru coronavirus. A doua zi i-au fost recoltate probe dar rezultatele au venit abia după cinci zile, confirmând că omul este pozitiv.
În tot acest interval de timp, medicii nu au ştiut dacă pacientul este pozitiv sau nu, iar acesta a intrat în contact cu foarte multe cadre medicale, ajungându-se ca 70 să fie în autoizolare.
Mai mult, bărbatul a fost în contact cu alţi 15 pacienţi care vor fi testaţi, atenţie!, dacă vor avea simptome. Până atunci, vor rămâne în izolare timp de 14 zile.
În acest moment, pacientul se află la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, unde primeşte tratamentul necesar.
Managerul de la Spitalul Obregia transmite că va elabora un protocol separat pentru pacienţii psihiatrici, pentru că în acest moment nu există şi trebuie făcut unul şi în privinţa lor.
Reamintim că Spitalul Obregia nu este un caz singular. Şi la Spitalul de Arşi din Capitală a fost raportat un caz de pacient infectat. Sunt şi cazuri mai dramatice, precum spitalul Judeţean Suceava unde 85 de cadre medicale au fost confirmate, şi Spitalul Gerota din Capitală, cu 38 de cadre medicale infectate.
Concret, nouă spitale au personal medical infectat cu coronavirus şi cel puţin alte două au zeci de cadre medicale în izolare la domiciliu.