Creşterea numărului de asistente străine în Marea Britanie provoacă îngrijorare cu privire la siguranţa pacienţilor

.
. (Andreas Rentz / Getty Images)
Epoch Times România
14.10.2013

Numărul de asistente medicale străine care vin în Marea Britanie pentru a lucra s-a dublat în ultimii trei ani, în condiţiile în care zeci de trusturi din cadrul sistemului naţional de sănătate (corporaţii ale sistemului public de sănătate, NHS) s-au lansat într-o căutare la nivel mondial pentru a recruta lucrători din străinătate, indică noi date, preluate de The Daily Telegraph.

În această situaţie, mai multe grupuri care reprezintă pacienţii şi-au exprimat temerile că siguranţa pacienţilor este pusă în pericol, în condiţiile în care marea majoritate a acestor lucrători pot veni în Marea Britanie fără a le fi verificate competenţele lingvistice sau profesionale.

Cifrele indică că peste o treime din trusturile NHS s-au orientat spre alte ţări pentru a recruta asistente medicale în ultimul an şi un număr şi mai mare plănuieşte să recurgă la această opţiune.

Liderii asistentelor au declarat că NHS pierde o mulţime de bani în încercarea de a aduce personal din alte ţări pentru a umple golurile de personal dintr-un sistem care a pierdut 5.000 de asistente din 2010.

Numărul total de asistente medicale, înregistrate pentru a lucra in Marea Britanie după ce şi-au efectuat pregătirea în străinătate, a crescut de la 2.306 în 2009 la 4.521 anul trecut, indică cifrele oficiale.

Potrivit normelor UE privind libera circulaţie a forţei de muncă, trei sferturi din personalul străin s-a putut înregistra pentru a lucra în Marea Britanie, fără a-i fi verificate competenţele lingvistice şi profesionale.

În condiţiile în care autorităţile de reglementare nu au voie să instituie teste, cercetările au indicat că cele mai multe spitale nu efectuează controale, în pofida recomandărilor în acest sens făcute de Ministerul Sănătăţii.

Deşi în ultimele 12 luni, multe trusturi din NHS au vizat ţări din Europa pentru a recruta personal, alte trusturi au ales să recruteze din ţări mai îndepărtate, cum ar fi Filipine, Australia, SUA şi India.

Din cele 105 trusturi NHS care au răspuns la o solicitare a publicaţiei Nursing Times, în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, 40 au declarat că au recrutat asistente medicale din străinătate în ultimele 12 luni, în timp ce 41 au precizat că plănuiesc să recurgă la această opţiune.

Spitalele au vizat 29 de ţări, cel mai mare număr de asistente medicale fiind recrutate din Portugalia, Spania, Irlanda şi Filipine. Recrutările au vizat, de asemenea, ţări precum Grecia, Polonia, Canada şi Elveţia.

Pe de altă parte, penuria de personal survine în urma reducerii de către trusturile NHS a mii de posturi de asistente, în încercarea de a face economii de 15 miliarde de lire până în 2015.

De altfel, aminteşte The Daily Telegraph, un raport guvernamental recent a avertizat că dacă tendinţele actuale vor continua, în termen de trei ani va exista un deficit de aproape 50.000 de asistente medicale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor