Cronica neagră a morţilor suspecte în Rusia continuă. Rectorul Institutului de Aviaţie din Moscova cade pe scări şi moare

Anatoli Gerashchenko, fostul rector al Institutului de Aviaţie din Moscova
Anatoli Gerashchenko, fostul rector al Institutului de Aviaţie din Moscova (Captură ecran - Top News)

Cronica neagră a oligarhilor ruşi morţi în condiţii suspecte mai adaugă un caz, cel al lui Anatoli Gheraşcenko, fostul rector al Institutului de Aviaţie din Moscova (IAM). Potrivit publicaţiei ruse Top News, acesta ar fi murit în incinta instituţiei de învăţământ unde activa.

Potrivit canalului Telegram "112", Gheraşcenko a murit în dimineaţa zilei de miercuri, 21 septembrie, după ce ar fi "a căzut de la mare înălţime" mai multe etaje, pe scări.

Rectorul a murit pe loc din cauza rănilor suferite, medicii sosiţi la faţa locului neavând altceva de făcut decât să constate decesul acestuia.

Gheraşcenko avea 73 de ani, iar în ultimii ani rămăsese la institut în calitate de consilier al rectorului IAM.

Potrivit RIA Novosti, universitatea a confirmat accidentul doctorului în ştiinţe tehnice.

"Personalul Institutului de Aviaţie din Moscova exprimă condoleanţele rudelor şi prietenilor lui Anatoli Nikolaevici. Aceasta este o pierdere colosală pentru IAM şi pentru comunitatea ştiinţifică şi pedagogică", a anunţat universitatea.

În prezent, se formează o comisie care să investigheze moartea lui Gheraşcenko, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei, ai Inspectoratului de Stat al Muncii din capitală şi ai IAM. Cel mai probabil, va fi efectuat un control prealabil anchetei.

Gheraşcenko a lucrat la universitate timp de 45 de ani, trecând de la inginer la rector, funcţie pe care a ocupat-o timp de opt ani.

Lista lungă a oligarhilor ruşi, morţi în condiţii suspecte

Moartea suspectă a rectorului rus pare să facă parte din seria macabră a morţilor, majoritatea din rândul oligarhilor ruşi din domeniul energetic, care în urmă cu 10 zile înregistrase un nou deces - cel al Ivan Peceorin, cel mai important director executiv din domeniul energiei al lui Vladimir Putin. Peceorin a avut şi el o moarte ciudată, după cum a relatat publicaţia rusă Komsomolskaia Pravda.

Sursa citată a anunţat luni că omul-cheie al lui Putin în Arctica a murit în circumstanţe misterioase: Peceorin ar fi căzut de pe o barcă şi s-ar fi înecat în mare, în apropierea Insulei Russki şi Capului Ignatiev, în largul coastei pacifice a Rusiei. Căutarea corpului său ar fi durat mai mult de o zi.

Înaintea lui Peceorin, la începutul lunii septembrie, BBC informa că Ravil Maganov, preşedintele gigantului petrolier rus Lukoil, a murit după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova.

În vârstă de 67 de ani, Maganov era tratat la Spitalul Clinic Central din oraş şi a murit din cauza rănilor suferite, au declarat surse pentru presa rusă.

Ravil Maganov a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Lukoil în urmă cu doi ani. El a început să lucreze pentru compania petrolieră privată în 1993. La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, Lukoil a cerut ca războiul să se încheie.

La începutul lunii martie, Consiliul de administraţie al Lukoil a cerut ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai curând posibil, exprimându-şi compasiunea faţă de victimele "acestei tragedii".

Acesta este unul dintre numeroşii directori de afaceri de profil înalt care au murit în circumstanţe misterioase în Rusia.

Moartea lui Maganov venea la doar două luni după ce Iuri Voronov, şeful unei companii de logistică care deţinea contracte profitabile cu Gazprom în regiunea arctică, a fost descoperit, la începutul lunii iulie, plutind în piscina vilei sale dintr-un sat de elită de lângă Sankt Petersburg, fiind împuşcat în cap.

Înaintea morţii lui Voronov fuseseră raportate mai multe decese în conacele din suburbia de elită a Sankt Petersburgului, ceea ce a alimentat zvonurile potrivit cărora crimele ar fi fost înscenate pentru a părea sinucideri.

Un caz ar fi cel al lui Alexander Tiulakov, în vârstă de 61 de ani, un înalt funcţionar financiar şi de securitate al Gazprom la nivel de director general adjunct, care a fost găsit mort în conacul său a doua zi după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie. Cadavrul a fost descoperit în conacul lui de 500.000 de lire sterline, fiind aparent sinucidere, dar rapoartele sugerează că a fost bătut crunt cu puţin timp înainte de a se "sinucide".

Cu trei săptămâni mai devreme, în aceeaşi comunitate închisă, Leonid Şulman, în vârstă de 60 de ani, şeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit înjunghiat mortal pe podeaua băii sale.

Miliardarul Alexander Subbotin a fost găsit mort în luna mai după ce "a urmat sfaturi de la şamani". În vârstă de 42 de ani, acesta fusese director de top la gigantul energetic Lukoil şi proprietar al unei companii de transport maritim. O teorie în jurul morţii sale este că a fost otrăvit cu venin de broască, ceea ce i-ar fi declanşat un atac de cord.

În aprilie, bogătaşul Vladislav Avaiev, în vârstă de 51 de ani, un fost oficial de la Kremlin, se pare că s-a sinucis după ce şi-a ucis soţia Elena, în vârstă de 47 de ani, şi fiica, în vârstă de 13 ani. Avaiev avea legături la nivel înalt cu principala instituţie financiară rusă Gazprombank. Prietenii acestuia au contestat informaţiile potrivit cărora ar fi fost gelos după ce soţia lui a recunoscut că rămăsese însărcinată cu şoferul lor.

Câteva zile mai târziu, multimilionarul Serghei Protosenia, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit mort în Spania, după ce se pare că şi-ar fi ucis soţia - Natalia, în vârstă de 53 de ani, şi fiica lor adolescentă, Maria. El fusese vicepreşedinte al Novatek, o companie de asemenea strâns legată de Kremlin. Ca şi în cazul lui Avaiev, se sugerează că moartea lui Protosenia ar fi putut fi un asasinat înscenat pentru a părea o crimă şi o sinucidere.

Evgheni Palant, în vârstă de 47 de ani, şi soţia sa Olga, în vârstă de 50 de ani, ambii de origine ucraineană, au fost găsiţi cu multiple răni de cuţit de către fiica lor Polina, în vârstă de 20 de ani. O informaţie transmisă presei a susţinut că Olga şi-ar fi luat viaţa într-un acces de gelozie după ce soţul ei, care a făcut avere din telefoane mobile, a spus că o părăseşte. Dar acest lucru a fost puternic contestat de cel mai bun prieten al cuplului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe