Cu ce s-a ales România la summitul NATO

România nu putea să obţină mai mult decât Polonia şi statele baltice la summitul de la Varşovia, dar operaţionalizarea scutului anti-rachetă este importantă, susţine Şerban F. Cioculescu, cercetător în studii de securitate, într-un interviu acordat Epoch Times.
Sigla NATO văzută într-o sală a Stadionului Naţional PGE din Varşovia, unde are loc Summitul alianţei în 8-9 iulie 2016.
Sigla NATO văzută într-o sală a Stadionului Naţional PGE din Varşovia, unde are loc Summitul alianţei în 8-9 iulie 2016. (Captură Foto)

”Una-două brigăzi nu oferă destulă descurajare faţă de Rusia, oricum nu de tip deterrence by denial (interzicerea accesului) dar pe ansamblu funcţionează la nivel de Alianţă acea deterrence by punishment (art. 5 din Tratatul de la Washington) care însă finalmente se bazează pe armele nucleare şi pe scut. La nivel verbal aliaţii sunt alături de noi, evaluează constant situaţia, dar ne cer să demarăm întâi iniţiative regionale de securitate, nu să venim cu mâna întinsă la Bruxelles şi Washington”, a explicat expertul. Şerban Cioculescu a arătat că polonezii şi balticii au făcut un lobby eficient pentru a primi mai multe garanţii de securitate şi au investit mai mult în propria apărare.

***

Epoch Times: Ce a obţinut România la summitul de la Varşovia din perspectiva obiectivelor stabilite? Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre un succes. Dumneavoastră cum apreciaţi?

Aprecierea rezultatelor de la Varşovia depinde foarte mult de aşteptările anterioare şi de aprecierea mediului strategic. Se ştia că Rusia e mai agresivă pe flancul polono-baltic, prin incursiuni neprovocate la limita spaţiului aerian al statelor NATO, prin exerciţii şi ameninţări verbale. Organizând summit-ul la ea acasă, făcând lobby eficient la Bruxelles, Berlin, Paris mai bine de un an înainte, era clar că Polonia va avea mai mult sprijin diplomatic occidental, că i se vor face mai multe concesii spre a îi calma temerile de securitate.

Cum aliaţii nu acceptă să consolideze toată axa Marea Baltică-Marea Neagră din lipsă de forţe dislocabile şi de voinţă politică (nu ştim cum arată „contingency planning”-ul celor două zone), dar şi spre a nu irita în plus Rusia, şi cum proiectul polonez de sorginte interbelică Intermarium e privit uneori cu suspiciune la Berlin şi la Paris, era previzibil că vor fi oferite mai multe elemente pozitive Poloniei şi statelor baltice. Trebuie să fim realişti sa să acceptăm situaţia.

Aşadar, pilonul central al securităţii României rămâne „scutul” antirachetă american de la Deveselu care trece sub comanda NATO. Va funcţiona în tandem cu radarul sofisticat, de alertă timpurie, amplasat în Turcia (la Kürecik), iar interceptorii în sistem Aegis Ashore ce vor fi instalaţi în Polonia (baza de la Redzikowo) vor completa dispozitivul. Deocamdată noi avem scut şi polonezii încă nu. Poate de aceea au şi primit promisiunea acelui batalion multinaţional de 1000 de militari, în plus faţă de noi.

Ce implicaţii are trecerea scutului anti-rachetă de la Deveselu în gestiunea NATO din cea a SUA?

Comanda NATO la Deveselu înseamnă că decizia se va lua prin unanimitate de către cei 28, ceea ce complică oarecum situaţia faţă de cea anterioară când americanii decideau eventuala activare. Însă e şi ceva pozitiv în treaba aceasta. Aliaţii europeni răspund solidar alături de cei americani şi în caz de necesitate, e clar că nu vom fi singuri şi lăsaţi de izbelişte.

SUA au anunţat în februarie majorarea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană iar de acest lucru beneficiază atât România, cât şi state vecine precum Bulgaria. Da, contează dacă va veni preşedinte în America un ins ca Trump decis să taie masiv cheltuielile pentru apărarea Europei sau doamna Clinton care va continua angajamentele actualei administraţii şi le va consolida.

Prezenţa Rusiei în Crimeea, instalarea de platforme militare anti-acces şi forţe aero-navale puternice ne obligă să consolidăm parteneriatele cu Turcia şi Bulgaria, dar şi cooperarea cu Ucraina şi Georgia, state partenere ale NATO.

Tot în cadrul IRE, cei 1000 de militari americani ce vor veni aici, în plus faţă de cei circa 300 de la Kogălniceanu şi Deveselu, ne vor permite să avem mai multă siguranţă, în primul rând psihologică. Nu în ultimul rând, vom avea acea brigadă multinaţională unde Sofia ar putea furniza între 40 şi 400 de soldaţi, de asemenea Polonia câteva sute şi va trebui să testăm şi alte contribuţii precum Turcia şi de ce nu Albania şi pe viitor Muntenegru, fie şi prin contingente simbolice.

Nu strică să cooptăm şi Balcanii de Vest în proiectele noastre, la schimb cu sprijin politic, economic şi diplomatic. Trebuie să valorificăm mai intens de acum încolo cele două comandamente regionale de la noi - Comandamentul Multinaţional de Divizie Multinaţională Sud şi Unitatea de Integrare a Forţelor. E clar că una-două brigăzi nu oferă destulă descurajare faţă de Rusia, oricum nu de tip deterrence by denial (interzicerea accesului) dar pe ansamblu funcţionează la nivel de Alianţă acea deterrence by punishment (art. 5 din Tratatul de la Washington) care însă finalmente se bazează pe armele nucleare şi pe scut. La nivel verbal aliaţii sunt alături de noi, evaluează constant situaţia, dar ne cer să demarăm întâi iniţiative regionale de securitate, nu să venim cu mâna întinsă la Bruxelles şi Washington.”

Cum vedeţi ce a obţinut România în legătură cu flota comună la Marea Neagră, propusă de Bucureşti?

Chiar şi fără flotilă sau grupul naval NATO vor exista în continuare exerciţii navale la care vor participa ţările NATO - mai ales SUA, care contribuie cu 75% din bugetul NATO, dar şi parteneri ca Ucraina şi Georgia. Prezenţa Rusiei în Crimeea, instalarea de platforme militare anti-acces şi forţe aero-navale puternice ne obligă să consolidăm parteneriatele cu Turcia şi Bulgaria, dar şi cooperarea cu Ucraina şi Georgia, state partenere ale NATO. E bine că Turcia a manifestat deschidere faţă de proiectul românesc, la fel ca şi acea parte din opinia publică bulgară care sprijină viziunea occidentală asupra democraţiei şi securităţii. Oricum NATO a lăsat o portiţă deschisă dialogului cu Federaţia Rusă şi trebuie să acceptăm că în viitor relaţiile NATO-Rusia vor trebui cumva normalizate. Iar “viitor” ar putea însemna evident era post-Putin.

Pe o scară de la 1 la 10, unde cifra 10 reprezintă maximum de securitate la care un stat aspiră, eu cred că România a obţinut la summit un rezultat de 8, poate 8,5. Ceea ce nu e deloc rău. În viitor cu ceva lobby, mai multe insistenţe diplomatice, desigur cu investiţii militare adecvate şi cooperând mai bine cu vecinii din nord şi sud, am putea obţine un scor mai bun.

Dr. Şerban Filip Cioculescu este cercetător ştiinţific gradul 3 în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti şi lector invitat la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.