Cum a apărut peruca

Apariţia perucii ne arată că fiinţele umane au fost preocupate de aspectul fizic din cele mai vechi timpuri. Inventată în antichitate, în urmă cu aproape cinci milenii, peruca şi-a făcut apariţia simultan în mai multe aşezări ale lumii antice, cum ar fi: Egipt, Asiria, Persia, Sumer etc.

Originea perucii

Se spune că pieptenele a fost una dintre primele invenţii ale omului, iar peruca probabil a apărut imediat după acesta. Egiptenii şi babilonienii foloseau diferite loţiuni pentru a împiedica să apară calviţia. Aceasta a fost dificil de evitat, aşa că singurul remediu a fost ”peruca”, care a fost găsită şi pe mumiile faraonilor, care nu vroiau să plece fără păr în călătoria spre eternitate.

Egiptenii au fost meşteri buni, făceau peruci cu păr natural, ce pot fi văzute azi în diferite muzee din întreaga lume. Perucile erau populare printre popoarele asirian şi fenician. Le întâlnim în Orientul Îndepărtat, în teatrul tradiţional japonez, fiind folosite chiar şi de gheişe. În secolul I î.e.n., perucile blonde aveau mare succes la Roma, unde calviţia era văzută ca o deformare fizică, iar părul era luat de la popoarele germanice care erau supuse imperiului.

Antichitate

Grecia clasică preia peruca de la perşi, iar cartaginezii au folosit-o de asemenea. Hannibal purta o perucă pentru a trece neobservat printre trupe sale. În antichitate peruca devine un articol de mare căutare, iar forma, culoarea şi preţul erau permanent modificate. Este cunoscut că împărăteasa Faustina, soţia lui Marco Aurelio, avea 150 de peruci de toate culorile. Peruca a fost un semn de bogăţie, în pofida dezavantajelor pe care creştinismul timpuriu le-a impus acestui articol, considerată o rămăşiţă păgână.

Evul Mediu

În această perioadă au apărut împletituri lungi, frumoase şi frumos mirositoare pe care domnişoarele le purtau din păr fals. Apare meseria de perucher, care confecţiona peruci cu păr aparţinând familiei; părul pentru perucile destinate vânzării a fost achiziţionat de la proprietarii de sclavi. Perucile erau grosiere, adesea cu păr de animale prost confecţionate şi murdare, care trebuiau vopsite şi pudrate pentru a le da volumul dorit. Erau grele depăşind 2 kg şi provocau dureri de cap şi răni.

Renaşterea şi epoca modernă

În această perioadă peruca era un obiect decorativ. Elisabeta I a Angliei avea 80 de peruci, la fel ca şi ruda ei Mary I Stuart, regina Scoţiei. Perucile deveniseră mai populare şi erau purtate de multe persoane, inclusiv de filosoful Descartes, care lăsându-se câştigat de modă, avea peste 20.

În secolul al XVII-lea, peruca a devenit o parte obligatorie a ţinutei şi a apărut astfel prima breaslă de perucheri din Paris. Ludovic al XIV-lea avea la palat 48 de perucheri, care îi confecţionau peruci pentru diferite momente ale zilei. Perucherii erau foarte căutaţi, întrucât nobilii deţineau mai multe peruci ce trebuiau întreţinute, pieptănate şi dezinfectate deoarece aveau paraziţi. Pentru a-şi domoli mâncărimile cauzate de perucă, nobilii aveau scărpinători sculptate în fildeş sau realizate din diferite materiale preţioase.

Au apărut perucile Abbe De la Riviera ce erau la modă, având păr lung şi bucle aurii; erau scumpe, cam 80 de franci, dar acest lucru părea ca nu mai contează. Multe peruci pentru femei erau montate pe un cadru de sârmă şi odată ce au fost asezonate, au fost pudrate şi unse pentru a le menţine compacte. În Anglia secolului al XVIII-lea, perucile au provocat furori; de asemenea în Prusia, unde Frederic al II-lea le-a impozitat foarte mult, văzând o sursă de venit din ele. Ludovic al XIV-lea avea pentru fiecare zi din an câte o perucă, iar nepotul său, regele Spanie Felipe al V-lea, cam 100 de peruci. Bătrânii şi tinerii purtau peruci la curte, dar odată cu trecerea timpului au apărut schimbări şi astfel la începutul secolului al XIX-lea gustul s-a schimbat şi la mijlocul acestui secol voga purtării perucii a intrat brusc în declin.

Peruca a fost în permanenţă un obiect de recuzită al actorilor, iar azi într-o lume dominată de parveniţi, peruca reapare în ţinuta extravagantă a acestora, care încearcă să epateze. În prezent în majoritatea ţărilor din Commonwealth, sunt purtate peruci speciale de avocaţi, judecători şi o serie de funcţionari ai Parlamentului, ca simbol al apartenenţei lor. Până în 1823, toţi episcopii Regatului Unit foloseau peruci ceremoniale.

Perucile au avut o mică revenire în 1915, când la Paris casa Givenchy le-a folosit la o prezentare, iar în 1963 ele au revenit în modă fiind purtate mai mult de starurile de cinema. Aceasta a dus la creşterea popularităţii meşelor, care se poartă şi în ziua de azi la anumite ocazii sau chiar în viaţa de zi cu zi.