Cum răspunde şeful Cancelariei lui Orban ameninţărilor UDMR pe tema alegerilor în două tururi

Ionel Danca
Ionel Danca (Epoch Times România)

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a atras atenţia vineri seara, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că Guvernul nu a luat încă vreo decizie în sensul angajării răspunderii sau emiterii unei ordonanţe de urgenţă pe tema alegerilor locale în două tururi. Reacţia a venit după ce liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a ameninţat că maghiarii vor susţine o moţiune de cenzură împotriva Executivului dacă se va ajunge la un astfel de scenariu.

„Un răspuns la afirmaţiile făcute de domnul parlamentar al UDMR vom avea în situaţia în care vom fi în acea poziţie de a avansa cu angajarea răspunderii sau o ordonanţă de urgenţă pentru chestiunile ridicate. În momentul de faţă Guvernul a anunţat că îşi va asuma, că îşi va angaja răspunderea pentru problemele legate de actul de Justiţie, prorogarea unor termene, pentru transportul şcolar, pentru Legea plafoanelor şi de asemenea pentru abrogarea prevederilor nocive din Ordonanţa 114. Acestea sunt deciziile luate în ceea ce priveşte calendarul legat de angajarea răspunderii Guvernului. În momentul în care acest calendar se va modifica şi va cuprinde şi alte acte normative vom comunica atunci”, a afirmat Ionel Dancă.

Întrebat dacă exclude varianta adoptării prin ordonanţă de urgenţă, demnitarul a replicat că „nu am mandat să exclud nimic”.

Presa a atras atenţia că există informaţii potrivit cărora liberalii vor să facă acest lucru, adică să îşi angajeze răspunderea pentru alegerile anticipate, iar UDMR acuză Guvernul Orban că profită de acest lucru pentru a declanşa alegerile anticipate.

„Suntem în situaţii ipotetice şi aş prefera să răspund cu afirmaţii clare legat de situaţii de fapt discutate, astăzi, în şedinţa de guvern. Despre discuţii politice legate de modul în care ar urma să acţioneze guvernul, o să vă rog să îmi permiteţi să vă răspund cu altă ocazie, în urma unor deliberări politice în interiorul Partidului Naţional Liberal”, a precizat Ionel Dancă.

Reamintim, în acest context, că Attila Korodi a declarat, vineri, pentru Agerpres, că, în cazul în care Guvernul Orban îşi va asuma răspunderea pe alegerile locale în două tururi, formaţiunea pe care o reprezintă va susţine o eventuală moţiune de cenzură.

„Dacă Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea pe alegeri în două tururi, în primul rând este o decizie care este împotriva deciziei Curţii Constituţionale şi a recomandării Comisiei de la Veneţia. UDMR se poziţionează o dată din acest punct de vedere, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, şi pe fond nu credem că aduce elemente pozitive în zonele locuite într-o parte minoritară de comunitatea maghiară, votul în două tururi, pentru că turul doi aduce o etnicizare a votului, care nu este deloc benefică pentru comunităţile locale. Nu susţinem acest gest şi dacă Guvernul va veni cu asumarea răspunderii, noi trebuie să ne poziţionăm împotriva asumării răspunderii, clar. Asta înseamnă, procedural, că se depune o moţiune de cenzură”, a menţionat Korodi. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne