Cupa Davis. România a învins Portugalia cu 3-1

Marius Copil a obţinut victorii în două partide în proba de simplu şi una în cea de dublu, împreună cu Horia Tecău
Jucătorul român de tenis Marius Copil.
Jucătorul român de tenis Marius Copil. (Getty Images)

La întâlnirea din cadrul Cupei Davis - Grupa Mondială 1, ce se desfăşoară la Cluj-Napoca, echipa României a învins Portugalia cu scorul de 3-1. În ziua a doua România a învins în partida de dublu şi într-un meci de simplu, după ce în prima zi scorul era 1-1.

În proba de dublu, s-au întâlnit echipele Horia Tecău/Marius Copil - Nuno Borges/Joao Sousa, românii câştigând cu scorul de 6-4, 6-3.

În cea de-a doua partidă de simplu, Marius Copil a dispus de Joao Sousa, cu scorul 6-3, 2-6, 6-4.

În prima zi, scorul a fost egal 1-1:

Filip Cristian Jianu (317 ATP) – Joao Sousa (150), scor 3-6, 5-7.

Marius Copil (250 ATP) – Gastao Elias (215), scor 6-4, 6-3.