Date oficiale de la procurori: 169 de jandarmi susţin că au fost agresaţi la mitingul din 10 august

Nu mai puţin de 169 de jandarmi susţin că au fost victime la protestul Diasporei din 10 august, în cadrul căruia au intervenit în forţă împotriva mulţimii venite să protesteze împotriva coaliţiei PSD-ALDE.
Jandarmi la protest
Jandarmi la protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 a transmis luni, în cadrul unui comunicat de presă, că 169 de jandarmi susţin că au fost agresaţi în timpul mitingului din 10 august.

"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti efectuează cercetări într-o cauză penală, cu denumirea generică "Protestul Diasporei" formată în urma reunirii a 78 de acte de sesizare. Cercetările privesc exercitarea de acte de violenţă fizică şi morală împotriva a 169 de persoane vătămate, care au avut calitatea de organe de jandarmerie şi au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei în data de 10/11 august 2018", arată procurorii.

Parchetul a dispus delegarea efectuării de activităţi către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Capitalei, respectiv Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, Serviciul Criminalistic şi Serviciul Investigaţii Criminale Sector 1.

Reamintim că jandarmii au intervenit în forţă pe 10 august împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap.

Represiunea cetăţenilor a început încă de după-amiază, jandarmii pulverizând frecvent gaze lacrimogene înspre cetăţeni paşnici, inclusiv în bătrâni, femei, fapt documentat de înregistrările video atât ale jurnaliştilor cât şi ale participanţilor la protest. Pe seară, petardele şi grenadele lacrimogene au bubuit în aer şi în mulţime, tunul cu apă a fost pus pe mulţime iar în jurul orei 11 noaptea, forţele de ordine au evacuat la propriu Piaţa printr-un atac de o violenţă fără precedent. Jandarmii au dat iama în mulţime, peste tot pluteau nori de gaze iritante, oameni au fost bătuţi deşi erau cu mâinile ridicate sau aşezaţi, lumea fugea înnebunită iar ambulanţele nu mai pridideau acordând îngrijiri. Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale iar plângerile la Parchetul Militar au tot curs (în jur de 800). Epoch Times a înregistrat numeroase mărturii ale victimelor: oameni gazaţi, bătuţi, insultaţi, agresaţi.

Iar în timp ce oamenii agresaţi făceau cozi la IML şi la Parchet, oficialii responsabili de "gestionarea" situaţiei în ziua/seara de 10 august s-au tot contrazis în declaraţii. Merită menţionat că primarul Gabriela Firea a acuzat-o pe Carmen Dan că a premeditat intervenţia violentă a jandarmilor împotriva protestatarilor şi a făcut aluzie la faptul că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi în spatele deciziei.

Jandarmeria Română a depus, după o lună de la incidente, o plângere penală la DIICOT în care acuză o lovitură de stat la protestul din 10 august. Miza este uriaşă: Preluarea de către DIICOT, unde conducerea a fost aleasă recent de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, a dosarului privind represiunea aflat pe rol la Parchetul General condus de Augustin Lazăr. Mai multe informaţii aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne