David Popovici la un pas de un nou rezultat excepţional! S-a calificat în finala probei de 100 m liber la Mondialele de la Budapesta

Înotătorul român este finalist în proba de 100 m liber, acesta asigurându-şi calificarea în ultimul act cu cel mai bun timp - 47 sec 13/100, marţi seara, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.
Înotătorul român David Popovici.
Înotătorul român David Popovici. (David Popovici/facebook)

David Popovici care a uimit în proba de 200 m liber, luni seara, la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, bucurând o ţară întreagă cu medalia de aur cucerită - primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc, a reuşit să se califice şi în finala probei de 100 m liber cu cel mai bun timp din semifinale, 47 sec 13/100.

În vârstă de 17 ani, înotătorul român a stabilit un nou record mondial de juniori.

Al doilea timp din semifinale a fost obţinut de francezul Maxime Grousset, 47 sec 54/100, respectiv canadianul Joshua Liendo Edwards cu al treilea timp, 47 sec 55/100.

Finala va avea loc miercuri, de la ora 19:22 (ora României).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport