De ce am decis să candidez la alegerile parlamentare

Alegerile din 11 decembrie au o miză uriaşă şi vor marca parcursul României pentru mulţi ani de acum încolo. Nu mai avem ce să aşteptăm de la actualele partide din parlament. Este nevoie de o forţă politică nouă formată din oameni competenţi şi cinstiţi.
Matei Dobrovie
Matei Dobrovie (Cornel Brad)

După 9 ani de presă, am decis să trec de partea cealaltă a baricadei. Când am absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, am hotărât să înfiinţez un partid, dezamăgit de ceea ce vedeam în politica românească: nepăsare totală faţă de oameni şi de ţară, derivate din lipsa unui control real al guvernaţilor asupra aleşilor lor, căutarea maximizării averii şi a intereselor personale înguste şi lipsa oricăror principii. Le-am propus atunci câtorva colegi de generaţie să înfiinţăm un nou partid.

De atunci, am tot scris despre necesitatea constituirii unei forţe politice noi, grassroots, post-ideologice, care să reunească oameni pregătiţi şi oneşti. Am plecat de la constatarea că în România de azi cinstea, dreptatea, onestitatea sunt doar nişte concepte golite de sens. Etichetele ideologice sunt demult depăşite, iar politica este guvernată doar de orgolii mărunte, care n-au nicio legătură cu principiile.

Mi-am dat seama că doar prin onestitate, doar cu oameni cinstiţi, se mai poate face o schimbare. N-am reuşit la vremea respectivă să-i conving pe colegii mei că noi putem face asta. Au trecut 9 ani în care am scris despre politică externă şi internă, am încercat să prezint modele de partide grassroots din alte ţări şi să extrag ideile pe care s-ar putea clădi o nouă formaţiune politică în România.

Apariţia Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi apoi extinderea la nivel naţional prin Uniunea Salvaţi România (USR) şi valul de speranţă pe care aceasta l-a generat este o ocazie unică de a face schimbarea pe care toţi ne-o dorim. Nu mai avem ce să aşteptăm de la actualele partide din parlament. Ele s-au dovedit complet nereformabile, incapabile să genereze lideri pe criterii de meritocraţie, profund corupte, simple găşti de apărare a unor interese personale.

Parlamentarii actuali n-au înţeles nimic din mesajul transmis de revoluţia Colectiv. Ei continuă să legifereze în interesul propriu, să-şi voteze beneficii şi să-şi bată joc de cei pe care ar trebui să-i reprezinte. De asemenea, parlamentul a devenit un organism care se substituie justiţiei, blocând cererile DNA de reţinere sau arestare, şi care-i plasează pe unii politicieni deasupra legii. Mai mult, aşa-zisa reformă a clasei politice a fost îngropată prin noile legi electorale, care continuă să menţină bariere semnificative pentru partidele noi cu scopul menţinerii monopolului establishmentului.

Alegerile din 11 decembrie au o miză uriaşă şi vor marca parcursul României pentru mulţi ani de acum încolo deoarece românii trebuie să decidă dacă vor o alianţă a penalilor, care a pornit o bătălie pe viaţă şi pe moarte împotriva instituţiilor de justiţie. În plus, contextul internaţional marcat de ameninţări şi provocări majore atât din est, cât şi din sud, de crizele simultane cu care se confrunta UE şi Occidentul în general, pune şi ţara noastră în faţa unor alegeri importante pentru viitorul ei.

Ca jurnalist de politică externă şi internă, cred că a venit timpul nu doar să critic ce nu merge, ci şi să mă implic direct pentru a face în sfârşit România o ţară în care să ne placă să trăim.

Am realizat capitolul dedicat politicii externe din programul USR intitulat ”România în lume”. Ca membru al unei comisii parlamentare de specialitate precum cea de politică externă, de afaceri europene sau cea pentru românii de pretutindeni, voi susţine un rol activ, nu doar reactiv, al României în UE. În urma Tratatului de la Lisabona, parlamentele naţionale au primit puteri sporite precum dreptul de a urmări actele legislative ale UE pentru a veghea la respectarea principiului subsidiarităţii şi participă la evaluarea punerii în aplicare a politicilor UE în domeniul afacerilor interne. Ca urmare, ele au un rol sporit în luarea deciziilor şi trebuie să-şi folosească această putere.

De asemenea, cunoscând problemele cu care se confruntă românii de pretutindeni în menţinerea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase, vreau să lucrez pentru ei astfel încât să nu mai fie închise şcoli în limba română, să aibă dreptul la învăţământ în limba maternă, iar statele din vecinătate care găzduiesc comunităţi istorice româneşti să respecte principiul reciprocităţii, protocoalele şi convenţiile în vigoare.

Faptul că vorbesc fluent limbile germană, franceză şi engleză mă va ajuta să reprezint cu profesionalism România în întâlnirile cu oficiali străini sau în cadrul grupurilor de prietenie.

Numele Uniunea Salvaţi România este un îndemn clar la implicare. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi şi este nevoie de participarea tuturor. Ca urmare, voi candida la Camera Deputaţilor, în Bucureşti, din partea Uniunii Salvaţi România (poziţia 5 în lista USR).

Voi încerca să demonstrez că o schimbare de loc de muncă nu presupune şi schimbarea caracterului, le mulţumesc tuturor celor care sunt alături de mine în acest demers şi îi rog să fie lângă mine şi pe viitor. Ţelurile şi intenţiile mele rămân neschimbate!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii