De ce Europa nu poate gândi strategic în privinţa Ucrainei

Ideea că Uniunea Europeană poartă, dintr-un anumit punct de vedere, vina pentru soarta Ucrainei a fost iniţial popularizată de politicianul britanic Nigel Farage, însă chiar dacă acesta a fost condamnat pentru afirmaţia sa, idei similare au fost exprimate de către alţi factori de decizie asiatici şi americani, notează Ghideon Rachman în paginile Financial Times(FT).

Deşi UE nu poate fi acuzată direct, dintr-un niciun punct de vedere, de situaţia din Ucraina, adevărul e că UE nu a avut niciodată cu adevărat o strategie în privinţa acestei ţări, explică comentatorul britanic. În niciun moment, blocul comunitar nu s-a gândit care ar trebui să fie punctul final dorit al politicii faţă de Ucraina şi ceea ce ar putea implica aceasta în termeni de resurse şi de riscuri. În schimb, argumentează Rachman, UE a tratat politica faţă de Ucraina ca pe un exerciţiu tehnic, care implică negocierea unui acord comercial cu un vecin important, ce ar putea, într-o bună zi, să devină un candidat pentru aderarea la UE. Pe de altă parte, în timp ce UE a pretins că relaţiile sale cu Ucraina sunt un exerciţiu tehnocratic, Rusia a văzut în această atitudine un joc politic la nivel înalt şi o geo-strategie. Prin urmare, atunci când UE s-a trezit ea însăşi în mijlocul unui conflict geopolitic cu Rusia, Uniunea nu a ştiut cum să răspundă.

În ceea ce priveşte Ucraina, dificultăţile inerente ale UE de a gândi strategic au fost agravate de faptul că statele membre ale UE au fost, de fapt, divizate cu privire la ceea ce doresc. Dacă Polonia şi statele baltice au dorit întotdeauna să plaseze Ucraina pe o cale clară pentru aderarea la Uniunea Europeană, unele dintre statele vest-europene - în special, Franţa - au fost mult mai sceptice. Dat fiind acest dezacord, a fost cu mult mai simplu ca Uniunea să evite o discuţie despre punctul final al politicii faţă de Ucraina şi să se concentreze pe ceea ce ştie să facă cel mai bine: bifarea de căsuţe.

Unele voci susţin că actuala criză poate forţa, cu întârziere, europenii să adopte o abordare mai strategică în privinţa Ucrainei, însă problema este că UE rămâne divizată, aşa cum au relevat-o discuţiile actuale asupra sancţiunilor. Toate crizele internaţionale produc previziunea că, de această dată, UE va fi în cele din urmă forţată 'să crească' şi să dezvolte o strategie reală de politică externă, însă, de obicei, aceste aşteptări nu sunt împlinite. Nu există motive să credem că de această dată va fi altfel, conchide Gideon Rachman.