Deputat: Soluţia lui Dodon de a reduce povara fiscală pentru recuperarea miliardului furat „este minciună şi manipulare”

Alexandr Slusari, vicepreşedinte a Parlamentului R. Moldova
Alexandr Slusari, vicepreşedinte a Parlamentului R. Moldova (parlament.md)

În cadrul şedinţei săptămânale desfăşurate luni, 10 februarie, la care au participat preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, şi prim-ministru, Ion Chicu, preşedintele Igor Dodon a discutat despre micşorarea poverii fiscale puse pe umerii cetăţenilor ca urmare a ”furtului miliardului”.

„În prezent au fost identificate mecanisme care vor reduce povara cu 5-6 miliarde de lei (reducerea cu 25-30%). Unul din mecanismele respective ţine de transferarea a 50% din profitul Băncii Naţionale a Moldovei la bugetul de stat”, a declarat şeful statului în conferinţa de presă de după şedinţa comună.

De asemenea, premierul Ion Chicu a anunţat săptămâna trecută că autorităţile au examinat posibilitatea de a reduce suma achitată din buget pentru recuperarea miliardului furat din sistemul bancar. Acesta susţinea că mecanismul a fost discutat şi cu Fondul Monetar Internaţional.

În context, deputatul Platformei DA Alexandr Slusari a ţinut să atenţioneze că iniţiativa lui Dodon „este minciună şi manipulare”. Igor Dodon trişează deoarece încă în campania prezidenţială din 2016 a promis anularea „legii miliardului”, dar nu s-a ţinut de cuvânt „aşa că acum născoceşte şi inventează diferite mişmaşuri”.

„Toţi banii furaţi să fie întorşi în ţară de către organele de urmărire penală şi transferaţi Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) fără joaca de-a profitul. Igor Dodon nu a acceptat măcar ideea micşorării dobânzii, întrucât BNM a acordat creditele de urgenţă în 2014 celor trei bănci devalizate cu dobânda de 0,1 %, iar cetăţenii achită în prezent această sumă cu 5% dobândă”, a concluzionat parlamentarul.