Deputaţi PSRM cer statut special pentru limba rusă. Opinie: Un motiv nou-vechi de a dezbina societatea

Igor Dodon mizează pe recuperarea încrederii Kremlinului, după înfrângerea în alegerile prezidenţiale, afirmă expertul Nicolae Negru.
Miting PSRM la Chişinău de lansare în campania electorală, 18.11.2018
Miting PSRM la Chişinău de lansare în campania electorală, 18.11.2018 (facebook.com/Dodon Igor)

Deputaţii socialişti au înregistrat recent un proiect de lege privind statutul limbii ruse care ar avea drept scop „protejarea şi asigurarea funcţionării” acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.

Proiectul, practic, egalează statutul limbii ruse cu cel al limbii române în instituţiile de stat, dar şi în întreprinderi şi asociaţii obşteşti, unde angajaţii ar putea fi obligaţi să comunice verbal şi scris în limbă rusă dacă cetăţenii li se vor adresa sau vor scrie interpelări în limba rusă.

Autorii proiectului Bogdan Ţîrdea, Vasile Bolea şi Adrian Lebedinschi fac referire la faptul că Republica Moldova este stat multietnic, iar rusa are statut de limbă de comunicare interetnică.

Expertul Nicolae Negru, citat de Radio Chişinău, a declarat că iniţiativa trebuie legată de înfrângerea lui Igor Dodon la alegerile prezidenţiale, urmată de pierderea încrederii din partea Moscovei.

Acest proiect nu este pentru binele oamenilor. Nici al celor vorbitori de rusă, susţine fostul ministru al Sănătăţii, Ala Nemerenco, menţionând că amendamentele la legislaţie sunt un motiv nou-vechi de a-i dezbina, de a-i monta unul împotriva altuia, de a răscoli vechile răni, de a iniţia iar discuţii interminabile şi neînţelegeri.

„Toţi cei care scot săbiile din tecile deja adormite ale problemei limbilor vorbite în Republica Moldova sunt cei mai mari duşmani ai oamenilor acestei ţări. Sunt gata la orice numai să destabilizeze situaţia în baza unui pretext care demult nu mai este o problemă”, a adăugat Nemerenco.

Documentul elaborat de cei trei deputaţi PSRM a fost trimis spre avizare Comisiilor permanente, Guvernului, Centrului Naţional Anticorupţie şi conform regulamentului, Direcţiei generale juridice. Potrivit datelor recensământului, rusa este principala limbă de comunicare pentru aproximativ 20% dintre cetăţeni.

Radio Europa Liberă transmite că deputaţii Partidului Socialiştilor au mai înregistrat un proiect de lege în Parlament prin care cer ca volumul de conţinut audiovizual în limba română să fie redus. Mai mult, prin modificarea prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale, socialiştii cer anularea aşa-numitei legi „anti-propagandă”, adoptată în 2018 şi propun micşorarea proporţiei de conţinut mediatic în limba română de la 80% la 60%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe