Deputaţii de la Chişinău vor efectua controlul parlamentar asupra activităţii Centrului Naţional Anticorupţie

Centrul Naţional Anticorupţie din R. Moldova (CNA)
Centrul Naţional Anticorupţie din R. Moldova (CNA) (facebook.com/cna)

Proiectul de hotărâre privind iniţierea controlului parlamentar asupra activităţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a fost adoptat de Parlamentul Republicii Moldova.

Documentul prevede evaluarea activităţii CNA în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, a actelor conexe corupţiei şi a faptelor de comportament corupţional.

Controlul parlamentar va fi efectuat în vederea identificării domeniilor în care activitatea instituţiei stagnează, dar şi motivele care generează acest lucru. Controlul va fi exercitat de către Comisia juridică numiri şi imunităţi şi Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică.

Totodată, se intenţionează elaborarea unor recomandări în vederea îmbunătăţirii activităţii instituţiei, care se vor regăsi în raportul cu privire la controlul parlamentar.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe