Dictatorul Francisco Franco, exhumat în Spania, departe de ochii presei

Rămăşiţele lui Francisco Franco scoase din mausoleul Văii celor Căzuţi de guvernul socialist spaniol
Rămăşiţele lui Francisco Franco scoase din mausoleul Văii celor Căzuţi de guvernul socialist spaniol (Getty Images)

Spania a exhumat joi rămăşiţele fostului dictator Francisco Franco din mausoleul în care a fost înmormântat în 1975.

Exhumarea şi reînhumarea sa este cea mai semnificativă măsura luată de către autorităţile spaniole de a minimiza importanţa generalului a cărui amintire încă împarte ţara în care a dominat aproape patru decenii.

Partidul Socialist de guvernământ, care se confruntă cu alegeri naţionale luna viitoare, a încercat de mult timp să mute rămăşiţele lui Franco din imensul monument, construit la ordinul său, care, conform dorinţei fostului dictator, conţine rămăşiţele combatanţilor din ambele părţi ale războiului civil din 1936-'39.

Sicriul lui Franco a fost scos din mormântul său din Valea celor Căzuţi, într-o ceremonie la care au asistat doar rude şi un grup mic de oficiali, presa fiind ţinută deoparte.

Sicriul a fost apoi transferat într-un elicopter care l-a transportat până la o criptă a familiei din cimitirul Mingorrubio, la nord de Madrid, unde Franco va fi îngropat lângă soţia sa.

Membrii familiei lui Franco au cerut o hotărâre judecătorească pentru a încerca să prevină exhumarea.

Reînhumarea „ar trebui să ne determine să reflectăm la importanţei faţă de imaginea ţării şi la democraţie”, a declarat vicepremierul Carmen Calvo.

„Tinerii ar trebui să înţeleagă că nu putem exista niciodată fără democraţie.”

Aproximativ 500.000 de oameni au fost ucişi în războiul dintre rebelii naţionalişti ai lui Franco, susţinuţi de Hitler şi Mussolini, şi republicanii de stânga. Franco a condus apoi Spania ca autocrat până la moartea sa.

Încercând să minimizeze eventualele violenţe, guvernul a impus un blackout presei şi a interzis familiei lui Franco să pună steagul spaniol pe sicriul lui Franco.

Cu toate acestea, într-un gest de solidaritate cu bunicul său, cel mai vârstnic nepot al lui Franco a purtat un steag naţionalist în mausoleul Văii, potrivit Reuters.

Un sondaj publicat în ziarul El Mundo în această lună a arătat că 43% dintre spanioli erau de acord cu reînhumarea rămăşiţelor lui Franco, în timp ce 32,5% se opun.