Discriminare zodiacală în China

Unele firme chineze preferă să-i angajeze pe cei născuţi în Capricorn, Peşti sau Balanţă în defavoarea nativilor în Scorpion sau în zodia Fecioarei. 'Se oferă un post de profesor şi unul de administrator. Să nu se prezinte cei din zodia Scorpion sau Fecioară. Sunt preferaţi cei născuţi în zodia Capricorn, Peşti şi Balanţă'. S-a creat o nouă tendinţă cum arată acest anunţ postat de Universitatea Wuhan, în căutare de personal, notează miercuri ziarul ABC.

Prin impunerea acestei condiţii 'astrologice', chinezii au creat o nouă discriminare: cea zodiacală. Deşi în această ţară primează cele 12 animale care formează horoscopul chinez, predilecţia pentru alte semne zodiacale, la momentul obţinerii unui loc de muncă, i-a înfuriat pe cetăţeni. 'Atunci eu care sunt Scorpion sunt condamnat să nu-mi găsesc un loc de muncă şi să mă apuc să cerşesc pe stradă?', scrie indignat un internaut pe reţeaua socială Weibo, o copie a cenzuratului Twitter.

Cazul a luat asemenea amploare încât unele ziare, precum Chutian, au făcut un reportaj cu responsabila acestui anunţ discriminator. Invocând o lungă experienţă în angajarea de personal, aceasta a asigurat că nativii în Scorpion au o personalitate mult prea puternică şi sunt permanent nemulţumiţi, în timp ce născuţii în zodia Fecioarei sunt foarte critici şi îşi părăsesc locul de muncă. 'Înainte îi angajam, dar aceştia se certau cu colegii şi până la urmă plecau', a deplâns doamna Xia.

Nu este prima dată când horoscopul - cel Occidental - este motiv de concediere. Qi Qin, o tânără angajată de o agenţie care organizează nunţi, a fost concediată, nu pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile, ci pentru că era născută în zodia Cancerului. 'Le-am spus că zodia nu are nicio legătură, dar şefii mi-au răspuns că sunt mai potriviţi cei din Vărsător sau din Scorpion'. Măcar cei din urmă pot fi angajaţi la organizarea de nunţi, având în vedere că universitatea îi respinge.

Justificate sau nu, astfel de preferinţe aleatorii încep să-i influenţeze pe chinezi, unul din popoarele cele mai superstiţioase din lume. În privinţa cifrelor, o altă obsesie a lor, 4 ocupă un loc defavorizat având în vedere că pronunţia sa în mandarină seamănă cu cuvântul 'moarte' . Lifturile din China nu au înscris numărul 4 pe panou, nici cifrele 14, 24, 34 şi cu atât mai puţin 44, sau oricare alt număr care să aibă 4 în componenţa sa. De asemenea, clădirile nu au etajul IV şi se face trecerea de la trei direct la cinci, pentru că nimeni nu vrea să stea la patru. Dimpotrivă, cifra 8 este privilegiată pentru a fi sinonimă cu norocul sau cu bogăţia. Numerele de telefon care ajung să aibă până la 10 sau 11 numere costă în funcţie de câte cifre de 4 sau 8 au în componenţă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu numerele de înmatriculare. Generalii şi oficialii Partidului Comunist îşi rezervă plăcuţele cu cele mai multe cifre de 4 sau 8. În timp ce chinezii mai puţin norocoşi trebuie să se mulţumească cu vreun 4 pe plăcuţă, riscând să fie victime ale vreunui accident rutier. La urma urmei, pentru chinezi totul este o chestiune de noroc, iar dacă în componenţa numărului de înmatriculare se strecoară cumva vreun 4, atunci sunt obligaţi să alunge ghinionul cu o amuletă budistă... Dar asta este deja altă poveste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe