DNA vrea să îi dea o nouă lovitură lui Tudorache: A cerut oficial o percheziţie informatică

Daniel Tudorache
Daniel Tudorache (Epoch Times România)

Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, în prezent deputat, este vizat acum de un mandat de percheziţie informatică, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de DNA.

"În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 796/VIII/3 din 19 noiembrie 2020 şi 898/VIII/3 din 21 octombrie 2022, în considerarea prevederilor legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA Crin Bologa a iniţiat procedura necesară în vederea încuviinţării, de către Camera Deputaţilor, a unei percheziţii informatice în dosarul penal privind pe Tudorache Daniel, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave", se arată în documentul citat.

Concret, procurorul şef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul şi dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a fi înaintate ministrului Justiţiei, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei informatice faţă de Daniel Tudorache, care are calitatea de suspect în dosar.

"Percheziţia informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor in procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activităţi este condiţionată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv", se mai precizează în comunicatul DNA.