Dosarul „Laundromat”: Peste 268 de milioane de lei ce aparţin lui Veaceslav Platon, sechestrate

Veaceslav Platon adus în instanţă
Veaceslav Platon adus în instanţă (Jurnal de Chişinău (jc.md)

Procuratura Anticorupţie de la Chişinău informează că, recent, instanţa de judecată a decis punerea sechestrului pe mijloacele financiare în sumă de 268 054 638,19 lei, deţinute atât cu drept de proprietate, cât şi prin intermediul terţilor, de către învinuitul Veaceslav Platon, în cauza penală denumită generic „Laundromat”.

Procuratura Anticorupţie susţine că Veaceslav Platon este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de spălare de banilor, abuz în serviciu şi confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea de documente oficiale, imprimate, ştampile sau sigilii false.

Procurorii anticorupţie au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon a constituit şi condus o organizaţie criminală formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care a instituit o schemă transnaţională de spălare de bani. Aceasta acţiona pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federaţiei Ruse, dar şi a altor state.

Astfel, oamenii legii susţin că sub pretextul executării multiplelor ordonanţe judecătoreşti ilegale şi încheieri ale executorilor judecătoreşti a fost realizat transferul şi convertirea mijloacelor financiare de provenienţă dubioasă provenite din Federaţia Rusă, în sumă totală de 22 013 152 654,62 USD (dolari SUA), contrar legislaţiei naţionale a Republicii Moldova, cât şi a Federaţiei Ruse.

Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituţiilor financiare din Republica Moldova, cât şi în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizaţiei criminale, Veaceslav Platon.