Dosarul nuclear iranian: Rohani nu va face concesii

Preşedintele iranian Hassan Rohani.
Preşedintele iranian Hassan Rohani. (ATTA KENARE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
13.05.2014

În timp ce negocierile dintre Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) se reiau, preşedintele iranian atenţionează Occidentul: Iranul nu este dispus la orice concesie, notează Courrier Internaţional.

Declaraţiile preşedintelui (iranian) au reîncălzit sufletele celor cărora le pasă de revoluţie, a scris marţi, într-un editorial, cotidianul conservator Siasat-e Rooz, exprimându-şi admiraţia faţă de atenţionările ferme ale lui Hassan Rohani cu privire la hotărârea Teheranului de a nu accepta 'niciun fel de apartheid nuclear'.

Aceste cuvinte demonstrează caracterul revoluţionar (mai exact, conform revoluţiei islamice din 1979) al oratorului lor, adaugă Siasat-e Rooz. 'Nu vom ceda, nici măcar o iotă, în ceea ce priveşte tehnologia noastră nucleară', a atenţionat preşedintele iranian, Hassan Rohani, în timpul unei vizite informale, la 11 mai, la AIEA, privind noile progrese ale tehnologiilor nucleare în domeniul sănătăţii.

Cotidianul guvernamental 'Iran' a adoptat o poziţie mai nuanţată, subliniind că acceptarea negocierilor cu Occidentul pe marginea programului nuclear constituie un pas înainte pentru Republica Islamică şi un mod de a-i dezarma pe opozanţii regimului. Pentru a convinge opinia publică şi instanţele internaţionale (de caracterul paşnic al programului nuclear), trebuie aduse dovezi şi evitate declaraţiile ilogice, subliniază cotidianul.

Declaraţiile mai degrabă ferme ale lui Hassan Rohani, făcute în timpul vizitei la AIEA, intervin în timp ce un nou tur de negocieri nucleare a debutat luni la Viena. Negocierile sunt menite să ducă la redactarea acordului final între Occident şi Iran. Un acord prealabil a fost semnat în noiembrie anul trecut, marcând un prim progres în dosarul nuclear iranian după un deceniu. Preşedintele iranian Rohani, ales în iunie 2013, a promis că va relaxa relaţiile Iranului cu comunitatea internaţională, aminteşte Courrier Internaţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor