Două exoplanete au fost descoperite foarte aproape una de cealaltă

Desen înfăţişând planeta Kepler-36c aşa cum s-ar putea observa de pe planeta-soră Kepler-36b.
Desen înfăţişând planeta Kepler-36c aşa cum s-ar putea observa de pe planeta-soră Kepler-36b. (David Aguilar / Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics)

Misiunea Kepler a NASA a descoperit un sistem solar ce conţine doi aştri, care sunt cele mai apropiate planete cunoscute.

Acestea sunt situate la o distanţă de aproximativ 1.200 de ani-lumină, încercuind o stea subgigantă, Kepler-36a, care este similară cu soarele nostru, dar mai bătrână cu mai multe miliarde de ani.

În orbita interioară se află Kepler-36b, o lume vulcanică stâncoasă de 1,5 ori mai mare decât Pământul şi cu o masă de 4,5 ori mai mare. Ea se află la mai puţin de 18 milioane de km de steaua sa, orbitând la fiecare două săptămâni.

Kepler-36c, planeta exterioară, este o planetă fierbinte sau un gigant de gaz de aproape patru ori mai mare decât Pământul, cu o masă de 8 ori mai mare decât cea a planetei noastre. Acesta se află la 20 de milioane de km de steaua sa şi orbitează la fiecare 16 zile.

"Aceste două lumi se apropie una de altă", a declarat co-autorul studiului Josh Carter de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică (CFA), într-un comunicat de presă.

La fiecare 97 de zile, planetele se apropie foarte mult, ajungând la doar 2 milioane de kilometri distanţă – de 5 ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Luna. Aceasta generează între ele valuri gravitaţionale masive, declanşând eventual fenomenul vulcanic de pe Kepler-36b.

Compoziţiile contrastante ale celor două lumi sunt dificil de interpretat pe baza modelelor actuale de formare a planetelor. În propriul nostru sistem solar, planete stâncoase se găsesc în apropierea Soarelui, în timp ce giganţii de gaz se află mult mai departe.

Cercetătorii cred că ar putea exista şi alte sisteme în care planetele să fie atât de apropiate una de alta.

"L-am descoperit pe acesta după o primă privire rapidă", a spus Carter. "Acum analizăm datele Kepler pentru a încerca să localizăm mai multe."

Ei au descoperit acest fenomen folosind asteroseismologia, care analizează oscilaţiile naturale ale stelelor asemănătoare soarelui.

"La Kepler-36 se descoperă oscilaţii frumoase", a declarat co-autorul studiului Bill Chaplin, de la Universitatea din Birmingham, Anglia, în comunicat. "Măsurând oscilaţiile am reuşit să descoperim dimensiunea, masa şi vârsta stelelor, cu o precizie desăvârşită."

"Fără asteroseismologie, nu ar fi fost posibil să se măsoare atât de exact proprietăţile planetelor."

Rezultatele au fost publicate în revista Science.