Duelul istoric dintre legendele boxului Mike Tyson şi Roy Jones Jr, amânat pentru luna noiembrie

Iubitorii boxului din întreaga lume vor avea parte de un eveniment istoric în toamna acestui an. Programat iniţial în 12 septembrie, meciul demonstrativ dintre Mike Tyson (54 de ani) şi compatriotului său Roy Jones Jr (51 de ani), a fost amânat pentru 28 noiembrie.
Mike Tyson, fostul rege al Greilor.
Mike Tyson, fostul rege al Greilor. (Getty Images)

Legenda americană Mike Tyson, acum în vârstă de 54 de ani, îşi va pune din nou mănuşile şi va urca în ring în luna noiembrie pentru un meci demonstrativ contra compatriotului său Roy Jones Jr (51 de ani).

Lupta celor doi foşti campioni mondiali ai greilor, reprogramată pentru 28 noiembrie după ce iniţial ar fi trebuit să se desfăşoare în luna septembrie, va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), şi va avea opt reprize, potrivit ESPN.

Duelul, care va fi parte dintr-o transmisiune de trei ore în sistem pay per view pe reţelele de socializare şi pe platforma muzicală Triller, a fost reprogramat deoarece tabăra lui Tyson a considerat că astfel poate creşte profitul.

Mike Tyson, care s-a arătat în câteva înregistrări video a fi într-o formă fizică foarte bună, în timp ce se antrenează, în vederea unei reveniri în ring pentru meciuri demonstrative, a disputat ultimul său meci în 2005, când a fost învins de Kevin Mcbride.

Tyson are în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri.

Fostul rege al greilor şi-a adjudecat prima dată titlu la categoria de greutate supergrea la 20 de ani, 4 luni şi 22 de zile.Acesta a câştigat primele 19 lupte profesioniste prin knockout, 12 dintre ele în prima rundă. El a câştigat titlul WBC în 1986 după ce l-a oprit pe Trevor Berbick în două runde şi a adăugat titlurile WBA şi IBF după ce i-a învins pe James Smith şi pe Tony Tucker în 1987. Acest lucru a făcut ca Tyson să devină primul boxer de la categoria supergrea, care a deţinut simultan titlurile WBA, WBC şi IBF şi singurul de la categoria supergrea care le-a unificat succesiv.

Tyson a devenit campion liniar în 1988, când l-a făcut knockout pe Michael Spinks în 91 de secunde de la începutul primei runde.

Jones Jr. (66 de victorii şi 9 înfrângeri) nu a mai boxat din 2018.

Acesta a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în final centura WBA a greilor.