Dumitru Alaiba către Dodon şi Guvernul de plagiatori: E ok să implementezi ideile altuia, nu e ok să minţi

Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul R. Moldova din partea blocului ACUM
Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul R. Moldova din partea blocului ACUM (facebook.com/Dumitru Alaiba)

În contextul în care preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezentat luni câteva proiecte care ar urma să fie implementate în scurt timp de noul executiv de la Chişinău, o parte dintre ele fiind în totalitate preluate de la fostul Guvern Maia Sandu, deputatul Blocului ACUM Dumitru Alaiba a punctat că mai bine să „copieze de la noi decât să se apuce să facă tâmpenii din capul lor”.

„Dacă serios, mai bine lasă-i să copieze de la noi decât să se apuce să facă tâmpenii din capul lor. Igor Dodon a anunţat cu mare pompă ŞAPTE INIŢIATIVE sociale! Unica mea întrebare e doar dacă patru sunt copiate de la noi, de unde le-au copiat pe celelalte trei?

Apropos, noi şi bani am lăsat. Nu există copyright pe idei sau iniţiative. E ok. Doar că nu era obligatoriu să mintă, că ar fi ideile lor, generate cu greu în câteva zile de odihnă. E ok să implementezi ideile altuia, nu e ok să minţi. Puteau pur şi simplu să le lanseze şi să meargă înainte”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Mai mut decât atât, adresându-se lui „Igor Dodon şi Guvernului de plagiatori”, Alaiba a subliniat că chiar îi roagă foarte mult să continue să copieze ideile Guvernului Sandu.

„Miniştrii noştri 'întâmplător' şi-au uitat carnetele în birouri. Acolo mai găsiţi alte idei. Puteţi să spuneţi că sunt ale voastre. E ok, serios! Dar vă rugăm, orice aţi face, nu vă apucaţi să faceţi de capul vostru”, a conchis Alaiba.