Dumitru (Raiffeisen): Inflaţia este un pic mai mare decât aşteptările noastre

Epoch Times România
11.09.2012

Economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru a declarat marţi că inflaţia este "un pic mai mare" decât se aştepa iniţial deşi analiştii au luat în considerare efectul de bază nefavorabil.

”Este un pic mai mare decât aşteptările noastre. Era de anticipat că vom avea o rată a inflaţiei în luna august ceva mai mare în condiţiile în care şi efectul de bază este nefavorabil. Anul trecut în luna august am avut o inflaţie scăzută, chiar nevativă în termeni lunari. Anul acesta, un an agricol foarte prost aduce o creştere de inflaţie lunară şi în termeni anuali. Inflaţia are o creştere mai semnificativă din cauza efectului de bază”, a spus Ionuţ Dumitru.

În ceea ce priveşte impactul deprecierii monedei naşionale, el a declarat că, în condiţiile în care am avut o depreciere pe fondul tulburenţelor politice, care ulterior a fost corectată, acesta a fost un impact inflaţionist în primul rând pe zona preţurilor care sunt ajustate în funcţie de inflaţie, la telefonie, dar şi la preţuri de import. Acum cursul s-a apreciat şi probabil că efectul va fi uşor favorabil, dar nu de aceeaşi amplitudine.

”Scumpirea gazelor va avea un impact negativ. La consumatorul final 5% este o pondere însemnată în coşul de consum şi creează o inflaţie care e şi neaşteptată în contextul în care nu era încorporată nici în prognozele băncii centrale nici în ale analiştilor”, a spus Dumitru.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în august la 3,88%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 3,30%, a scumpirii celor nealimentare cu 3,91% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 4,94%, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în august cu 0,51%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,67%, cele nealimentare cu 0,54%, în timp ce tarifele la servicii au crescut cu 0,12%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor