"E material informativ. În acest sens, nu în altul, ne implicăm" - BOR, despre distribuirea broşurii privind vaccinarea

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române (Youtube - screenshot)

După ce în spaţiul public a apărut vestea că BOR se va implica activ în campania de informare privind vaccinarea anti-COVID distribuind enoriaşilor o broşură informativă pe această temă, purtătorul de cuvânt al feţelor bisericeşti Vasile Bănescu avertizează că implicarea BOR este una care vizează strict caracterul informativ al demersului, atât şi nimic mai mult.

”Patriarhia Română, Biserica Ortodoxă Română, ca şi toate celelalte Culte religioase din România, a primit Broşura informativă cu titlul: Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA – Gratuită, Voluntară, Sigură, document oficial al Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 în România. Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor şi credincioşilor ei cu privire la această vaccinare”, se arată într-un comunicat BOR emis luni.

În document se mai precizează că “opţiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-Covid trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanţiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculaţiilor excesive şi a extremelor”.

“Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituţional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală şi pe a celor din jur”, se conchide în mesajul transmis de Vasile Bănescu.