Eugen Carpov: ”şi Chişinăul, şi Tiraspolul sunt interesaţi în soluţionarea problemelor”

Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova, Eugen Carpov.
Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova, Eugen Carpov. (PETRAS MALUKAS/AFP/Getty Images)

Eugen Carpov, vice-premierul pentru reintegrare, este mulţumit de rezultatele întrunirii grupurilor de experţi de pe ambele maluri ale Nistrului în problema reglementării conflictului transnistrean.

Reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului au declarat că doresc găsirea unor soluţii de durată pentru depăşirea neînţelegerilor, scrie ARENA.

În acest context, reprezentanul Tiraspolului, Nina Ştanski, susţine, că în prezent sunt identificate obiectivele unei viitoare colaborări, precizând următoarele: "Noi identificăm, deocamdată, direcţiile viitoarei colaborări. Primul pas a fost deja făcut. De la Combinatul de ciment din Râbniţa au fost evacuate substanţele radioactive. Şi Chişinăul, şi Tiraspolul au demonstrat că pot soluţiona probleme concrete"..

Totodată Eugen Carpov a menţionat că "şi Chişinăul, şi Tiraspolul sunt interesaţi în soluţionarea problemelor. În primul rând dorim să soluţionăm problemele cetăţenilor simpli, ale agenţilor economici şi din stânga şi din dreapta Nistrului".

Precizăm că luni, la sediul Misiunii OSCE de la Tiraspol a avut loc întrunirea grupurilor de experţi de pe ambele maluri ale Nistrului în problema reglementării conflictului transnistrean. La şedinţă au participat şi mediatori internaţionali din cadrul formatului 5 2.

Următoarea întrunire a grupurilor de experţi va avea loc peste două săptămâni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe