EURO 2020. Cosmin Contra îşi cere scuze după criticile primite în ultimele zile

Selecţionerul României şi-a cerut din nou public scuze pentru ieşirea să mai puţin elegantă din partida reprezentantelor României şi Norvegiei din preliminariile EURO 2020, acesta folosind cuvinte mai puţin potrivite la adresa lui George Puşcaş după ce acesta din urmă a ratat un penalty (min.52) la scorul de 0-0.
Selecţionerul român Cosmin Contra.
Selecţionerul român Cosmin Contra. (Echipa naţională de fotbal a României/facebook)

Selecţionata de fotbal a României a fost urmărită de ghinion, marţi seara, pe Naţional Arena, în preliminariile turneului final de anul viitor, acolo unde a avut-o ca adversară pe echipa similară a Norvegiei, jucătorii pregătiţi de suedezul Lars Lagerbaeck, reuşind să egaleze situaţia de pe tabela de marcaj în minutele de prelungire, scor final 1-1 (0-0).

Scorul a fost dezamăgitor pentru trupa lui Cosmin Contra, care a pierdut astfel două puncte importante în economia calificării.

O bară şi un penalty ratat au fost fazele cele mai importante pe care ai noştri le-au irosit.

Dacă Puşcaş ar fi executat lovitura de pedeapsă de la punctul cu var al careului de şaisprezece metri cu succes, altfel probabil ar fi arătat scorul final.

La acea fază a meciului selecţionerul Cosmin Contra a scăpat câteva injurii la adresa atacantului României, acesta fiind surprins în fapt de camerele TV - scenă care nu a rămas nesancţionată de public.

"Vreau să-mi cer scuze pentru comportamentul meu din meciul cu Norvegia, nu am fost la înălţimea aşteptărilor din postul de selecţioner. Dar tensiunea unui meci atât de important era foarte mare. Îmi cer scuze tuturor suporterilor români. În acelaşi timp, trebuie să continuăm să luptăm pentru că avem în continuare şanse să ne calificăm la EURO 2020. Hai, România", a spus Contra într-un video postat pe contul său de Instagram.

În celălalt meci al grupei, Spania a remizat cu Suedia, scor 1-1, astfel că pentru a păstra şanse de calificare la EURO 2020, România este obligată să câştige partida cu Suedia din 15 noiembrie. Ultimul meci din Grupă va fi cu Spania pe 18 noiembrie.

Clasamentul grupei F se prezintă astfel: 1. Spania 20 puncte, 2. Suedia 15 puncte, 3. România 14 puncte, 4. Norvegia 10 puncte, 5. Feroe 3 puncte, 6. Malta 3 puncte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport