Europa League. Claudiu Keşeru, declarat de UEFA cel mai bun jucător al primei etape a grupelor competiţiei

Claudiu Keşeru, eroul formaţiei Ludogoreţ Razgrad din partida cu ŢSKA Moscova din prima etapă a competiţiei continentale, câştigat de formaţia sa cu scorul de 5-1, dintre care trei purtând semnătura atacantului român, a fost desemnat de forul european drept cel mai bun jucător al primei etape a grupelor competiţiei .
Atacantul român Claudiu Keşeru.
Atacantul român Claudiu Keşeru. (Claudiu Keşeru/facebook)

Claudiu Keşeru a fost desemnat de UEFA drept cel mai bun jucător al primei etape a grupelor competiţiei Europa League la fotbal.

Internaţionalul român a fost autorul unui hat-trick pentru Ludogoreţ Razgrad în partida cu ŢSKA Moscova din Grupa H a competiţiei, câştigat de echipa sa cu scorul de 5-1. Atacantul român a punctat în minutele 52, 68 şi 73 (penalty), celelalte două purtând semnăturile lui Wanderson (47) şi Jody Lukoki (50).

Keşeru este primul în clasamentul pe puncte alcătuit de UEFA după meciurile din campionatul intern şi cupele europene (fedex Performance Zone), cu 3.253 puncte, urmat de luxemburghezul Danel Sinani (Dudelange), 3.096 puncte, respectiv canadianul Jonathan David (Gent), cu 3.066 puncte, etc.

Evoluţia tricolorului nostru a făcut ca acesta să facă parte şi din echipa săptămânii în Europa League, alcătuită strict pe baza evoluţiilor din a doua competiţie valorică intercluburi.

Din această echipă fac parte trei jucători de la Arsenal (3-0 cu Eintracht Frankfurt, în deplasare), doi de la Ludogoreţ, câte unul de la Manchester United, Glasgow Rangers, Partizan Belgrad, AS Roma, FC Basel şi Slovan Bratislava: Emiliano Martínez (Arsenal) - Anton Nedialkov (Ludogoreţ), Calum Chambers (Arsenal), Axel Tuanzebe (Man. United), Borna Barisic (Rangers) - Bukayo Saka (Arsenal), Bebras Natcho (Partizan), Nicolo Zaniolo (AS Roma), Kevin Bua (FC Basel) - Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Andraz Sporar (Slovan).