Evaziune fiscală şi spălare de bani în Iaşi: Descinderi la 20 de locuinţe

Poliţişti
Poliţişti (Epoch Times România)

Nu mai puţin de 20 de locuinţe din Paşcani, Hârlău şi Iaşi care aparţin unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani au fost percheziţionate de către poliţişti joi dimineaţă.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Iaşi, cu sprijinul celor de la Serviciul de Ordine Publică şi al luptătorilor SAS, prejudiciul estimat fiind de 3,8 milioane de lei.

În perioada 2010 – 2011, mai multe persoane din localităţile Iaşi, Paşcani şi Hârlău, sunt suspectate că au înregistrat în actele contabile cheltuieli care au avut la bază achiziţii fictive, iar plata acestora a fost efectuată fraudulos, prin numerar sau prin viramente bancare, relevă Poliţia Română.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne