EXCLUSIV. Cu ce se confruntă românii din Ucraina: divizarea artificială şi deznaţionalizarea învăţământului (interviu)

Semnare protocol şi Conferinţă de presă la MAE, Titus Corlăţean şi Leonid Kojara ( Ucraina )
Semnare protocol şi Conferinţă de presă la MAE, Titus Corlăţean şi Leonid Kojara ( Ucraina ) (Epoch Times România)

După suspendarea lui Ianukovici, Parlamentul ucrainean a anulat legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităţilor, adoptată de parlament în iulie 2012. În virtutea acestei legi, româna avea teoretic statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau o comunitate suficient de mare. Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Basarabia a românilor din regiunea Odesa, explică într-un interviu amplu acordat Epoch Times de ce această lege nu a fost aplicată, cum au fost păcăliţi românii de Ianukovici şi cu ce probleme se confruntă ei în Ucraina.

”Romanitatea din Ucraina este divizată artificial în români (Maramureşul Istoric, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa) şi „moldoveni” (raionul Noua-Suliţa, regiunea Odesa şi alte regiuni – dispersat) de la 1940 încoace, odată cu raptul odios sovietic, pentru a diminua, numeric, una dintre cele mai mari populaţii ne-slave din Vestul URSS”, arată Popescu.

Rada Supremă a Ucrainei a abolit, duminică, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităţilor, adoptată de parlament în iulie 2012, potrivit căreia româna avea statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau majoritari. Ce efecte credeţi că va avea această măsură?

Cu părere de rău, românii din Ucraina nici nu au apucat bine să se bucure de prevederile Legii privind principiile politicii lingvistice de stat din 2012. În mare, acest fapt se datorează imperfecţiunii prevederilor legislative, recunoscute chiar de către legiuitor şi „acoperite” la momentul adoptării chiar de către preşedintele Ucrainei, care garanta că în timp de 3 luni de zile de la adoptarea legii, se va interveni asupra textului şi se va implementa şi o procedură expresă de aplicare a legii. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, astfel că, la trecerea a peste 20 de luni de la adoptare, atât textul, cât şi mecanismul de implementare a legii a rămas neschimbat.

Conform actului normativ, în diviziunile administrative în care minim 10% din populaţie sunt reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale consiliul local/raional/regional poate acorda limbii vorbite de această minoritate statut de limbă de circulaţie „regională”. Astfel, în câteva sate din regiunea Cernăuţi şi în raionul Herţa, precum şi un raion din regiunea Transcarpatică şi câteva sate din zona Maramureşului Istoric, a fost acordat statutul de limbă regională limbii române.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat, însă, la nivelul regiunii Cernăuţi, deşi românii constituie mult peste 10% din populaţia regiunii, compusă din Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Nordul Basarabiei (Hotin). În Sudul Basarabiei (regiunea Odesa), unde marea majoritate a populaţiei romanofone este oficial înscrisă drept „moldovenească”, nicio localitate compact populată de conaţionalii noştri nu a acordat statut de limbă regională limbii române (şi aici – oficial „moldovenească”, conform Constituţiei Republicii Moldova...).

Juridic vorbind, partea ucraineană poate invoca în orice moment faptul că decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova nu a fost încă transferată în textul Constituţiei RM, fapt care, teoretic, încă nu îi permite să facă schimbările de rigoare mai ales în domeniul învăţământului în limba "moldovenească" din raionul Noua Suliţă / Cernăuţi şi regiunea Odesa.

Practic situaţia nu s-a schimbat cu nimic, parlamentul Ucrainei abrogând de facto o lege nefuncţională, privind din perspectiva limbii române şi a intereselor populaţiei românofone. Alta este situaţia din punctul de vedere a populaţiei ruse, în număr de câteva milioane de vorbitori.

A fost legea limbilor regionale pentru români un simplu act declarativ de campanie şi o modalitate de a atrage voturi?

În mare parte – da. Miza principală, pe fundalul drepturilor minorităţilor naţionale, a fost acordarea statutului celei de-a doua limbi de stat limbii ruse, pe lângă limba ucraineană, de departe o promisiune electorală fără acoperire, dedicată alegătorilor Partidului Regiunilor şi Partidului Comunist din Ucraina. Năzuind spre drepturile şi libertăţile europene, reprezentanţii comunităţilor româneşti au fost atraşi de această perspectivă inedită, de după cea de-a doua conflagraţie mondială, de a folosi limba maternă în toate domeniile de activitate din arealul locuit tradiţional de români.

Conţinuă ucrainizarea tacită a învăţământului de limba română din Ucraina?

Învăţământul în limba română din Ucraina nu a încetat niciodată să fie supus unor presiuni de deznaţionalizare/rusificare/ucrainizare. După perioada sovietică, constatăm o scădere drastică a numărului de şcoli naţionale atât în regiunea Cernăuţi, cât – mai ales în Sudul Basarabiei din regiunea Odesa. Bunăoară, în Bugeac, timp de 23 de ani de independenţă a Ucrainei, şi-au pierdut statutul de şcoală naţională sau au fost rusificate/ucrainizate 13 din cele 18 şcoli existente în 1990, indiferent de partidul/mişcarea de guvernământ sau de cine era preşedinte în ţară. În prezent mai există doar 5 şcoli în care încă nu s-au introdus clase cu predare integrală în limba de stat.

De ce este divizată comunitatea românească din Ucraina? Cât de reprezentativă este Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” pentru aceasta?

În primul rând romanitatea din Ucraina este divizată artificial în români (Maramureşul Istoric, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa) şi „moldoveni” (raionul Noua-Suliţa, regiunea Odesa şi alte regiuni – dispersat) de la 1940 încoace, odată cu raptul odios sovietic, pentru a diminua, numeric, una dintre cele mai mari populaţii ne-slave din Vestul URSS. La momentul actual nu putem vorbi despre o divizare identitară sau ideologică în sânul comunităţilor istorice situate la sute de kilometri distanţă unele faţă de altele, ci mai degrabă de deficienţele fizice şi tehnice de colaborare dintre asociaţiile reprezentative ale românilor din Ucraina. Din Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”, înfiinţată în 2005 fac parte mai bine de jumătate din asociaţiile româneşti înregistrate în Ucraina, acestea provenind din cele trei regiuni limitrofe României menţionate mai înainte, precum şi din Republica Autonomă Crimeea şi din capitala Kiev. Din informaţiile recente, din UICRU fac parte 29 de organizaţii.

De ce au ezitat reprezentanţii comunităţii româneşti să ia o poziţie în criza actuală din Ucraina? De ce se tem?

Schimbarea vectorului geopolitic declarat al Ucrainei spre acea formulă de reîncarnare a URSS sub denumirea de „Uniune Vamală” a declanşat reacţii în lanţ care au dus, după 3 luni de zile, la cădere regimului autoritar al preşedintelui Ianukovici.

În Bugeac, timp de 23 de ani de independenţă a Ucrainei, şi-au pierdut statutul de şcoală naţională sau au fost rusificate/ucrainizate 13 din cele 18 şcoli în limba română existente în 1990, indiferent de partidul/mişcarea de guvernământ sau de cine era preşedinte în ţară. În prezent mai există doar 5 şcoli în care încă nu s-au introdus clase cu predare integrală în limba de stat.

Dacă e să vorbim despre UI „Comunitatea Românească din Ucraina”, aceasta a avut un acord cu Ianukovici, în calitatea acestuia de candidat la alegerile prezidenţiale din 2010, prin care, în schimbul sprijinului electoral, Ianukovici avea să sprijine reforme legislative venite în favoarea respectării drepturilor minorităţilor naţionale, precum şi să garanteze implementarea în Ucraina a prevederilor Cartei Europene privind Limbile Minoritare şi Regionale. Din cele câteva puncte promise, practic doar punctul cu privire la ultimul aspect a prins viaţă, sub forma acelei Legi privind pricipiile politicii lingvistice de stat, abrogată la 23.02.2014. Astfel stând lucrurile, în opinia mea s-a ezitat prea mult în a adresa întrebări concrete, în numele sutelor de mii de români, către conducerea Ucrainei vis-a-vis de năzuinţele esenţiale ale românilor de a se apropia cât mai mult cu putinţă de arealul istoric pe care-l populează, în preajma hotarelor cu România şi Republica Moldova, într-o Europa Unită.

Deşi la 27 ianuarie 2014 trei lideri de asociaţii româneşti din Sudul Basarabiei au dat un semnal de alarmă confraţilor din Cernăuţi şi Transcarpatia, sub forma unei scrisori deschise, conducerea UICRU nu a dat curs solicitărilor, astfel încât distanţarea ulterioară de anturajul politic amintit a devenit practic imposibilă.

De ce credeţi că relaţia România-Ucraina este mult sub potenţial atât la nivel politic, cât mai ales economic?

Politica de vecinătate româno-ucraineană este una contextuală, iar orice „ridicare de ton” a Bucureştiului, spre exemplu în domeniul respectării drepturilor minorităţii naţionale române din Ucraina, este primită de fiecare dată foarte ostil de către autorităţile ucrainene. Acestea, în cele mai multe cazuri invocă atitudini „revanşiste” ale României, de recuperare a teritoriilor istorice pierdute în 1940, în marea lor majoritate acuzaţii nefondate, clasa politică de la Bucureşti fiind legată în acest sens de Tratatul de bună vecinătate româno-ucrainean încheiat în 1997.

Ultima „picătură” a fost decizia nr.100 a Curţii de la Haga în dosarul România VS Ucraina din februarie 2009, după care politicienii şi diplomaţii români n-au mai păşit decât ocazional pe la românii din Ucraina, iar vizitele la cel mai înalt nivel n-au mai avut loc, ceea ce a redus drastic din şansele comunităţilor româneşti de a-şi expune poziţiile vis-a-vis de situaţia din domeniile care ne dor cel mai mult – învăţământul în limba română, cultura şi religia.

Chiar şi monitorizarea bilaterală a respectării drepturilor minorităţii naţionale române din Ucraina şi respectiv a minorităţii naţionale ucrainene din România, întreruptă în mai 2008 chiar în Sudul Basarabiei nu a mai fost reluată aşa cum se convenise de către cele două părţi, probabil ambele state fiind preocupate mai ales de starea economică în contextul crizei economice mondiale.

Toate reţinerile cauzate de mediul politic generează necondiţionat un ecou în economie, mai ales în ce priveşte stabilitatea schimburilor economice, iar la capitolul zonelor limitrofe, inexistenţa unui tratat bilateral de mic trafic de frontieră ne-a creat mari deficienţe.

Cu ce probleme se confrunta Românii din Ucraina? Cum au fost ei afectaţi de actuala criză politică?

Cea de-a treia etnie din Ucraina, după naţiunea titulară şi ruşi, romanitatea de aici însumează oficial cca 410.000 de locuitori. Aceasta, însă, este divizată artificial, după cum am mai spus, în români şi „moldoveni”, urmare a politicii de dezbinare şi deznaţionalizare promovată regimul sovietic.

Factorul-cheie al acestei dezbinări constă în prezenţa în constituţia Republicii Moldova a sintagmei „limba moldovenească”, invocată de fiecare dată de autorităţile Ucrainei independente, în disputele privind apartenenţa naţională a romanităţii din fostul ţinut Hotin şi regiunea Odesa (compusă din Transnistria ucraineană şi Sudul Basarabiei), unde încă mai avem populaţii romanofone compacte şi şcoli cu predare în limba română (oficial „moldovenească”).

În ultimii ani statul ucrainean tinde să lichideze acele resurse mass-media romanofone cu finanţare de stat prin mijloace clasice – invocarea lipsei resurselor financiare, spre exemplu – starea jalnică în care a ajuns săptămânalul „Concordia” al românilor din Ucraina, editat la Cernăuţi, şi care conţine într-un format de 4 pagini A3 50% programul posturilor TV ucrainene, tradus în limba română... Relativ recent probleme şi mai mari au apărut când a fost închisă redacţia în limba română a postului public Radio Ucraina Internaţional.

Efectele crizei politice din Ucraina le vom resimţi pe parcursul anului 2014, în care sunt şanse mari să fie anunţate, pe lângă alegerile prezidenţiale anticipate, şi parlamentare anticipate, iar atunci riscăm, deja, că în legislativul de la Kiev să nu mai fim reprezentaţi de lideri ai comunităţii româneşti.

În perspectiva reformei constituţionale ideal ar fi ca minorităţilor naţionale să li se garanteze locuri de reprezentare în parlament, însă, foarte probabil ca pe fundalul unor curente naţionaliste îndreptate mai ales împotriva rusofoniei să fie trecute cu vederea aceste solicitări ale comunităţilor istorice. De reţinut că în Ucraina sunt interzise partidele politice pe criterii etnice, respectiv minorităţile naţionale nu sunt reprezentate expres în parlamentul ţării, în comparaţie, spre exemplu cu România.

Anatol Popescu este preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale”Basarabia” a românilor din regiunea Odesa.