Expert: Statele Unite ar trebui să-şi facă griji în privinţa insulei artificiale a Chinei


O navă chineză de coastă şi o barcă de aprovizionare filipineză sunt angajate într-o dispută deoarece barca filipineză încearcă să ajungă la un recif revendicat de ambele ţări, la 29 martie 2014.
O navă chineză de coastă şi o barcă de aprovizionare filipineză sunt angajate într-o dispută deoarece barca filipineză încearcă să ajungă la un recif revendicat de ambele ţări, la 29 martie 2014. (Jay DirectoJ / AFP / Getty Images)

Vassily Kashin, un expert rus în apărare al Centrului pentru Analiză a Strategiilor şi Tehnologiilor din Moscova, susţine că investiţiile făcute de China pentru a construi o insulă artificială într-un teritoriu disputat din Marea Chinei de Sud sunt suficiente pentru a construi un portavion nuclear modern.

Beijing-ul plănuieşte să construiască o pistă de aterizare şi un port în Reciful Fiery Cross, aflat în arhipelagul Spratly, într-un teritoriu care ar aparţine de Filipine, conform normelor internaţionale, dar care este controlat de armata chineză. China a început deja construcţia mai multor facilităţi în arhipelag. Bugetul suplimentar al proiectului ar ajunge la 5 miliarde USD, ceea ce ar permite Armatei Populare de Eliberare (APE) să creeze o bază militară într-o regiune deja tensionată în urma conflictelor cu Vietnam şi Filipine.

Forţa de mobilizare a armatei chineze va creşte semnificativ odată cu terminarea insulei artificiale, spune Kashin. Bazele militare vor permite întărirea poziţiilor de apărare şi desfăşurarea rachetelor anti-aeriene, precum HQ-9 şi S-400.

Mai mult, cu ajutorul acestor noi facilităţi, Armata Populară de Eliberare ar putea să lanseze atacuri împotriva statelor vecine prin intermediul elicopterelor şi ambarcaţiunilor de asalt tip amfibiu.

Planul Beijing-ului reprezintă o ameninţare considerabilă la adresa Statelor Unite, care au o alianţă militară cu Filipine în încercarea de a garanta stabilitatea şi pacea în regiune, deoarece acesta va permite Chinei să obţină un avantaj considerabil în Marea Chinei de Sud, acolo unde Vietnamul şi Filipine rămân vulnerabile.

Ministrul chinez de Externe pretinde că Beijing-ul poate continua construcţia deoarece Insulele Spratly sunt teritoriu chinez.

Insulele Spratly sunt cele mai contestate insule din Marea Chinei de Sud, şi sunt pretinse, în totalitate sau parţial, de Taiwan, Filipine, Vietnam, Malaezia, China şi Brunei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe