Expert turc: ”Erdogan a pierdut contactul cu realitatea”

Protestatari ridicând baricade în timpul luptelor de stradă din Ankara, 1 iunie 213
Protestatari ridicând baricade în timpul luptelor de stradă din Ankara, 1 iunie 213 (ADEM ALTAN / AFP / Getty Images)

Kerem Öktem, profesor la Universitatea din Oxford, aflat în prezent la Istanbul, explică într-un amplu interviu acordat Epoch Times de ce protestele din Piaţa Taksim sunt diferite de cele din Piaţa Tahrir şi de ce este impropriu să se vorbească despre o Primăvară turcă. ”Turcia este de multă vreme o democraţie hibridă, mai degrabă electorală. Există o tradiţie de drepturi sociale şi umane limitate”, susţine expertul turc. Totuşi, în opinia sa, stilul autoritar de conducere al lui Erdogan şi agenda sa religioasă sunt tot mai respinse de societatea turcă.

Care sunt factorii care au declanşat actualele proteste de stradă masive împotriva premierului turc Erdogan? Putem vorbi despre o ”Primăvară turcă”, o revoluţie de tipul celor din lumea arabă, în sensul că cetăţenii turci vor mai multă libertate politică şi civică?

Nu cred că termenul ”Primăvara turcă” este potrivit pentru că diferenţele între ceea ce se întâmplă acum în Turcia şi Primăvara arabă sunt mari. Nu avem aici o dictatură delegitimată, ci un guvern ales în mod democratic cu aproape 50% din voturi în 2011. Din acest punct de vedere, nu vorbim despre o revoluţie, ci despre altceva. Cred că declanşatorul protestelor a fost limbajul tot mai autoritar al premierului Erdogan şi stilul său tot mai autocrat de guvernare. În cei doi ani scurşi de la victoria în alegeri, el i-a alienat şi exclus pe cei care nu l-au votat (restul de 50%) prin retorica sa agresivă conservatoare, dar şi prin măsuri precum încercarea de a restrânge vânzarea alcoolului în magazine, de limitare a dreptului la avort şi prin declaraţii provocatoare că rolul femeii este nu să fie cetăţean, ci să fie mamă şi să aibă cel puţin trei copii. Acest refuz de a ţine seama de orice mod de viaţă diferit şi de orice părere diferită a contat mult în declanşarea protestelor.

Desigur protestul iniţial a început la nivel local şi a fost legat de un parc din centrul Istanbulului. Modul în care autorităţile au procedat în cazul parcului Gezi este reprezentativ pentru modul în care guvernul Erdogan a făcut politică în ultimii doi ani. Nu au existat consultări şi dezbateri publice în legătură cu acest proiect, el fiind trecut prin forurile responsabile ale administraţiei locale fără consultarea cetăţenilor, chiar dacă implica tăierea de pomi şi distrugerea spaţiului verde pentru construirea unui mall şi reconstruirea unei vechi cazarme militare. Acest fenomen, de construire masivă de clădiri şi mall-uri pe spaţii verzi, cu distrugerea mediului, este foarte răspândit în Turcia. Există sute astfel de proiecte în toată ţara, dar în Piaţa Thaksim, inima oraşului Istanbul şi a Turciei, acesta a atras rezistenţa localnicilor care consideră această zona epicentrul vieţii culturale a capitalei. Iniţial a fost vorba doar despre protestul a o sută de activişti care au ocupat parcul pentru a opri tăierea pomilor. Abia în urma reacţiei de o brutalitate extremă a poliţiei, care i-a gonit pe aceştia din parc, protestele au căpătat amploare prin solidarizarea cu aceştia.

Cum aţi evalua starea democraţiei în Turcia? Este societatea turcă una liberă dat fiind că numărul jurnaliştilor aflaţi în puşcărie este mai mare decât în China, protestele sunt reprimate brutal iar cetăţenii nu sunt consultaţi în deciziile importante luate de autorităţi?

Turcia este de multă vreme o democraţie hibridă, mai degrabă electorală. Există o tradiţie de drepturi sociale şi umane limitate. Dacă mi-aţi fi pus această întrebare în 2007, aş fi spus că există nişte scăpări, dar per ansamblu sistemul democratic funcţionează bine. Dar în ultimii ani am asistat la o deteriorare a democraţiei. Presiunile asupra media au crescut, tot mai mulţi jurnalişti au fost întemniţaţi. Un exemplu este că până acum câteva zile media nu-şi făcea treaba, ba chiar majoritatea canalelor mainstream de televiziune n-au relatat deloc despre proteste. Asta se explică şi prin structura patronatului de media în Turcia. În toate cazurile, avem mari trusturi media, parte a unor corporaţii mai mari, care au multe interese economice divergente. Toate se bat pentru contracte cu statul, astfel încât sunt dispuse să cedeze uşor la presiunile guvernului. Interesant este că după ce Erdogan a plecat în vizită de stat în Maroc, preşedintele Abdullah Gul a cerut presei să relateze despre proteste şi de atunci apar relatări.

Cum se explică articolele critice din cotidianul Zaman la adresa lui Erdogan? Nu-l mai susţine Fetullah Gulen pe Erdogan şi s-a produs deja o ruptură între Mişcarea sa şi AKP?

Susţinerea lui Gulen pentru Erdogan este calificată. Într-adevăr vedem o linie clară critică în media pro-Gulen şi nu trebuie să uităm că preşedintele turc Abdullah Gul este mai apropiat de Gulen, decât de Erdogan, în prezent. Am sentimentul că Gulen este nemulţumit de modul cum merg lucurile acum în Turcia şi de cursul guvernului Erdogan.

Deci există o bătălie pentru putere între Erdogan şi Gul având în vedere că premierul vrea să revizuiască Constituţia, să transforme Turcia în republică prezidenţială şi să devină preşedinte ales?

Deja ştim că poziţiile politice ale celor doi sunt diferite. Pentru Erdogan, democraţia este înainte de toate majoritară şi este legată de exprimarea votului şi nimic mai mult, în timp ce Gul are o înţelegere mai sofisticată în privinţa democraţiei liberale.

Da, există o luptă pentru putere, dar nu cred că lui Erdogan i-a mai rămas multă putere. Reputaţia sa a fost sever pătată de proteste şi cred că în rândul AKP şi al Mişcării Gulen creşte numărul celor care-l consideră pe premier o problemă. Candidatura sa la preşedinţie şi-a pierdut mult din credibilitate. Cred că este foarte improbabil ca el să iasă învingător din această cursă.

Reacţia poliţiei arată că Erdogan a pierdut contactul cu realitatea. A crezut că are de-a face cu doar câţiva scandalagii care vor să-l oprească să mai construiască un mall şi să contribuie astfel la dezvoltarea oraşului, dar nu s-a mai gândit la simbolistica Pieţii Taksim, unde au avut loc mari demonstraţii în 1977 şi unde 30 de protestatari au fost împuşcaţi de poliţie. Erdogan a crezut că rezolvă problema prin reprimare, dar a obţinut efectul advers.

Dar în legătură cu actuala mişcare de protest, ce scenarii vedeţi? Se va transforma ea într-o nouă forţă politică de opoziţie care ar putea pune probleme AKP la următoarele alegeri? Iar Erdogan va schimba abordarea sfidătoare?

În prezent reprezentanţii protestatarilor, aşa numita Platformă Taksim se întâlnesc cu vicepremierul care îi ţine locul lui Erdogan cât acesta este plecat din ţară. Iar cerinţele acestora nu au nimic revoluţionar. Ei cer ca proiectul de distrugere a parcului şi de construire a shopping center-ului să fie anulat, ca toţi protestatarii aflaţi în custodia poliţiei să fie eliberaţi, să fie garantat dreptul la adunare în toate pieţele din Turcia şi să existe o anchetă judiciară în privinţa violenţelor poliţiei.

Cred că dacă guvernul nu va soluţiona aceste cereri, protestele vor continua şi vor fi mai deschise la provocări din partea unor grupuri mai extreme. Comunitatea de business din AKP are însă un puternic interes legat de stabilitate aşa că vor fi multe presiuni din partea ei pentru a ceda la aceste cereri şi pentru a se cădea la o înţelegere într-un mod sau în altul. Nu cred că vreun partid politic va câştiga din aceste proteste pentru că ele au fost îndreptate împotriva tuturor partidelor politice pentru că nici principalul partid de opoziţie CHP nu-şi face treaba, fiind divizat între naţionalişti şi social-democraţi. Impactul va fi legat mai degrabă de politizarea unei generaţii de tineri foarte depolitizate înainte.

Dar care este profilul protestatarilor? Sunt ei mai ales secularişti şi liberali?

Este o coalţie foarte largă. Nu se poate limita la clivajul secularişti/liberali-islamişti. Sunt şi multe femei cu voal acum în Piaţa Taksim care protestează acum. Sunt şi mulţi studenţi, oameni din clasa mijlocie, plus reprezentanţi ai tuturor marilor asociaţii profesionale, reprezentanţi ai tuturor confederaţiilor sindicale mari, care au declarat o grevă de două zile şi suporteri ai marilor echipe de fotbal din Istanbul şamd. Este deci o coaliţie foarte largă şi diversă, formată şi din organizaţii naţionaliste şi din organizaţii de stânga.

Cum evaluaţi reacţia violentă a poliţiei la proteste? De ce s-a temut premierul Erdogan?

Poliţia a acţionat în cel mai brutal mod posibil. Nu poate fi scuzat faptul că mulţi protestatari au fost răniţi şi câţiva ucişi. Responsabilitatea pentru asta o poartă guvernul şi premierul Erdogan. Poliţia nu face aceste lucruri după propria voie, ci li s-a dat ordin clar să reprime orice semn de nemulţumire pe străzile din Istanbul. Motivul pentru care protestele s-au escaladat este chiar această reprimare brutală a protestelor. Dar în prezent situaţia este puţin diferită la Istanbul, unde poliţia s-a retras permiţându-le protestatarilor să rămână în piaţă.

Reacţia poliţiei arată că Erdogan a pierdut contactul cu realitatea. A crezut că are de-a face cu doar câţiva scandalagii care vor să-l oprească să mai construiască un mall şi să contribuie astfel la dezvoltarea oraşului, dar nu s-a mai gândit la simbolistica Pieţii Taksim, unde au avut loc mari demonstraţii în 1977 şi unde 30 de protestatari au fost împuşcaţi de poliţie. Erdogan a crezut că rezolvă problema prin reprimare, dar a obţinut efectul advers.

Kerem Öktem este cercetător la European Studies Centre, St. Antony’s College, Universitatea Oxford. Ultima sa carte este e ”Another Empire? A Decade of Turkey’s Foreign Policy under the Justice and Development Party.