Experţii apreciază pozitiv iniţiativa deputaţilor de a renunţa la imunitatea parlamentară
alte articole
Experţii apreciază pozitiv iniţiativa deputaţilor din cadrul Coaliţiei de guvernare de a renunţa la imunitatea parlamentară. Rugată de "Infotag" să comenteze iniţiativa, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan, şi-a exprimat speranţa că renunţarea la imunitate îi va face pe deputaţi mai responsabili, fapt care va îmbunătăţi calitatea politicienilor din Republica Moldova.
"În acelaşi timp, corectitudinea deputaţilor depinde şi de calităţile morale ale fiecăruia în parte. În general, consider iniţiativa una pozitivă care îi va determina pe deputaţi să fie mai oneşti şi responsabili în activitatea pe care o desfăşoară, pentru că, în opinia mea, prezenţa imunităţii parlamentare poate genera abuzuri", consideră Galina Bostan.
Directorul executiv al Transparency International în Moldova, Lilia Caraşciuc, a relatat că iniţiativa de renunţare la imunitate este una salutabilă care va face mai transparentă activitatea legislativă.
"Există practica internaţională de acordare a imunităţii parlamentare, însă în Republica Moldova aceasta s-a extins nu doar asupra activităţii parlamentare, dar şi asupra vieţii private. Acest fapt îi face iresponsabili pe deputaţii care se ascund după imunitatea parlamentară în toate situaţiile, fie că este vorba despre activitatea parlamentară sau viaţa privată. Exemplul cel mai elocvent este probabil cazul deputatului Valeriu Guma care a fost condamnat în România, dar care nu este reţinut în Moldova. În opinia noastră, imunitatea extensivă duce la impunitate, adică la scutirea demnitarilor de pedeapsă", a spus Lilia Caraşciuc.
În opinia ei, ar fi logic ca opoziţia comunistă să susţină iniţiativa de retragere a imunităţii parlamentare, pentru că ei sunt cei care de cele mai dese ori aduc acuzaţii de corupţie în rândul demnitarilor. Avocatul Vitalie Nagacevschi susţine că la moment nu este clar care sunt limitele imunităţii parlamentare a deputaţilor şi dacă aceasta urmează să fie retrasă integral sau parţial.
"Până la urmă nu este clară întinderea imunităţii parlamentare şi nu este clar până unde se va reduce aceasta. Sper că vor fi stabilite limitele imunităţii, astfel ca să ştim clar în ce situaţii demnitarul poate fi tras fără acceptul Parlamentului şi unde cu acceptul acestuia", a spus avocatul.
Membrii Coaliţiei de guvernare vor modificarea Constituţiei, pentru a exclude imunitatea parlamentară. Proiectul este susţinut de toţi aleşii din Coaliţie care îi îndeamnă şi pe comunişti să voteze documentul. Pentru modificarea Constituţiei sunt necesare cel puţin 67 de voturi. În prezent, imunitatea parlamentară poate fi ridicată la solicitarea Procuraturii Generale, cu votul majorităţii deputaţilor.