FBI investighează "grupul criminal" conectat cu gardienii pedofilului Jeffrey Epstein

(De la st la dr) Fostul preşedinte american Bill Clinton, agresorul sexual Jeffrey Epstein şi actorul american Kevin Spacey
(De la st la dr) Fostul preşedinte american Bill Clinton, agresorul sexual Jeffrey Epstein şi actorul american Kevin Spacey (Getty Images)

Doi gardieni federali care erau de serviciu în noaptea în care a murit Jeffrey Epstein au fost arestaţi marţi dimineaţă, sub acuzaţii federale legate de nerespectarea procedurilor în noaptea în care a murit celebrul pedofil în celula sa, potrivit New York Times, citând o sursă la curent cu evoluţia.

Amintim că Jeffrey Epstein a fost un pedofil miliardar, cu conexiuni masive în lumea finanţelor şi VIP-urilor americane şi internaţionale, cunoscut pentru organizarea de orgii cu minore pe insula pe care o deţinea în Virgin Island. Petrecerile sale erau frecventate de şefi de state precum Bill Clinton, şi oameni din lumea finanţelor, modei, celebrităţi, etc. Unul dintre cei care ar fi frecventat pedofilul, şi care acum se află în centrul unui scandal, ar fi fost chiar Prinţul Andrew al Marii Britanii, duce de York.

Epstein a murit în condiţii suspecte în celula sa, motivul oficial al morţii fiind spânzurarea, însă detalii ale cazului ridică semne de întrebare. Epstein fusese lăsat singur în celula cu puţin timp înainte ca decesul sau să survină, deşi era pe lista sinucigaşilor după un incident bizar anterior. În plus, în noaptea morţii sale, sistemul de camere de monitorizare al închisorii nu funcţiona.

La sfârşitul lunii octombrie, proeminentul expert criminalist Michael Baden a respins varianta oficială a morţii pedofilului, afirmând că Epstein a fost „strangulat”.

Cei doi angajaţi ai Biroului Federal al Penitenciarelor acuzaţi marţi dimineaţă urmează să apară în faţa unui tribunal districtual din Manhattan.

Gardienii s-au confruntat cu un control dur după ce Epstein a fost găsit mort în celula sa de la Metropolitan Correctional Center din New York City pe 10 august. Paznicii săi trebuiau să îl verifice la fiecare 30 de minute. În schimb, aceştia au dormit ore întregi şi au falsificat înregistrări pentru a acoperi lipsa procedurilor, potrivit rapoartelor.

Aparenta sinucidere a lui Epstein a închis unul dintre cele mai controversate dosare, care ar fi implicat numeroase VIP-uri din "elita" americană şi internaţională.