Femeie prinsă de poliţişti că vindea pentru UNTOLD brăţări de triaj epidemiologic furate

Echipaj de Politie
Echipaj de Politie (Epoch Times România)

Poliţiştii clujeni au demarat cercetări pentru în furt în cazul unei femei care a postat pe Internet un anunţ prin care oferea spre vânzare brăţări de triaj epidemiologic pentru persoane testate negativ pentru Covid. Femeia ar fi furat brăţările de la un centru de testare din Cluj Napoca, unde, în prezent, are loc festivalul de muzică UNTOLD.

“În cursul zilei de ieri, 10 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 1 Poliţie au demarat verificări, în urma unei sesizări primite din partea reprezentanţilor festivalului UNTOLD, despre faptul că pe o platformă de socializare online a fost observat un anunţ prin care o persoană de sex feminin oferea spre vânzare brăţări de triaj epidemiologic pentru persoane testate negativ cu virusul Covid-19”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, citaţi de Agerpres.

De asemenea, potrivit instituţiei, au fost derulate cu operativitate activităţi, fiind identificată persoana care ar fi pus spre vânzare brăţările nedestinate comercializării, constatându-se faptul că acestea ar fi fost sustrase de la Centrul de testare pentru Covid-19, situat pe strada Splaiul Independenţei, din municipiul Cluj-Napoca.

“Sunt continuate cercetările privind săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”, se mai arată în comunicatul IPJ Cluj.