Fiica partenerei lui Vela a pierdut alegerile pentru Primăria Caransebeş, deşi ministrul a deschis lista de consilieri a PNL

Andra Plesa
Andra Plesa (G4Media)

Andra Pleşa, fiica partenerei lui Marcel Vela, a pierdut alegerile pentru funcţia de primar al Primăriei Caransebeş. Pleşa a fost aruncată în cursă de PNL, dar a pierdut alegerile în faţa primarului în funcţie, independentul Felix Borcean, relatează G4Media.

Pleşa a obţinut doar 2.577 de voturi, în vreme ce contracandidatul ei a luat aproape dublu – 4.203 voturi.

Chiar dacă n-a reuşit să fie aleasă primar, Andra Pleşa a reuşit să intre în consiliul local, fiind a doua pe lista candidaţilor PNL pentru CL Caransebeş. Lista a fost deschisă de însuşi ministrul de Interne.

Reamintim că la finalul lunii trecute, Marcel Vela şi-a delegat atribuţiile guvernamentale cu privire la alegeri, după ce s-a înscris în cursa pentru Consiliul Local Caransebeş din poziţia de cap de listă.

Vela a fost primar al municipiului Caransebeş timp de trei mandate, din 2004 până 2016, când a fost ales senator PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne