Fillon, candidatul favorit al prezidenţialelor franceze, respinge acuzaţiile de corupţie

Un ziar francez a raportat că soţia fostului premier Francois Fillon a fost asistenta plătită a acestuia pentru mai bine de zece ani, dar nu a apărut niciodată la Parlament. Fillon s-a remarcat ca fiind candidatul curat, în aceste alegeri litigioase.
Fostul premier francez François Fillon
Fostul premier francez François Fillon (JEAN CHRISTOPHE MAGNENET / AFP / Getty Images)

Fostul Prim-Ministru francez – şi candidatul preferat în prezent pentru a deveni noul preşedinte al ţării – Francois Fillon, s-a apărat joi împotriva acuzaţiilor conform cărora soţia sa a ocupat timp de mulţi ani un loc de muncă la care nu s-a prezentat, în perioada în care el a ocupat funcţia publică.

Răspunzând afirmaţiilor ce susţin că soţia sa a încasat o sumă de până la 600.000 euro pentru a lucra ca asistent într-o funcţie publică între anii 1998-2012, fără a-şi face apariţia vreodată la clădirea parlamentului, Fillon, în vârstă de 62 de ani, a respins aceste afirmaţii fără ezitare.

„Soţia mea a lucrat tot timpul pentru mine, mi-a fost tot timpul alături în viaţa publică”, a susţinut Fillon. „Ea mi-a corectat discursurile, a primit un număr enorm de oameni pe care eu nu i-am putut întâlni, m-a reprezentat la demonstraţii, a făcut treceri în revistă ale presei pentru mine şi mi-a transmis solicitările oamenilor.”

Printr-o postare recentă pe Twitter susţine că munca soţiei sale a fost legală şi că deţin toate documentele pentru a o demonstra.

A respins acuzaţiile ca fiind nimic altceva decât o manevră politică, spunând că acestea au dat dovadă de „dispreţ şi misoginism” şi a adăugat: „Observ că sezonul bombelor urât mirositoare a început.”

Totuşi, procurorul financiar naţional a deschis o investigaţie cu privire la aceste acuzaţii, care au fost făcute de ziarul Canard Enchaine.

Ziarul informează că soţia lui Fillon, Penelope, a primit banii între anii 1998 şi 2012, dar a afirmat că nu a găsit o singură persoană care să îşi amintească de ea că ar fi lucrat în clădirea parlamentului.

Candidatul curat

Fillon a participat în cursa electorală ca un „candidat curat” neprejudiciat de necazurile juridice care i-au împresurat pe câţiva dintre rivalii săi de dreapta. Sondajele îl arată ca învingător în cursa împotriva candidatei de extremă dreaptă, Marine Le pen, în turul de scrutin din luna mai.

Acuzaţiile de indecenţă financiară nu sunt ceva nou în Franţa, unde atât preşedintele cât şi primul-ministru care au condus la mijlocul anilor 1990, Jacques Chirac şi Alain Juppe, au fost găsiţi vinovaţi de întrebuinţare greşită a fondurilor publice.

Au fost condamnaţi, Juppe în 2004 şi Chirac în 2011 după pensionare, pentru întrebuinţarea greşită a banilor publici cu scopul de a menţine aliaţii politici pe ştatele de plată ale Primăriei din Paris pentru servicii pe care nu le-au prestat.

Reforme având ca scop asigurarea unei mai mari răspunderi şi transparenţă, inclusiv sub mandatul actualului preşedinte Francois Hollande, au fost implementate. Acestea includ crearea unei autorităţi independente care să cerceteze integritatea declaraţiilor financiare ale miniştrilor.

Dar nepotismul rămâne legal şi larg răspândit, de exemplu în Adunarea Naţională sau în parlamentul francez.

În timp ce avocatul lui Fillon s-a întâlnit joi cu procurorul financiar în încercarea de a-i spăla imaginea, coordonatorul de campanie al lui Fillon, Bruno Retailleau, a afirmat că scandalul - care a fost rapid botezat „Penelope-gate” - se va evapora în curând.