Focuri de armă în Călăraşi. Ţinta gloanţelor, un consilier PNL

(photos.com)

În Călăraşi răfuielile se rezolvă şi cu pistolul. Cel puţin aşa s-a întâmplat în comuna Belciugatele, când un consilier PNL a ajuns ţinta gloanţelor ginerelui fostului primar PSD al comunei.

Scandalul ar fi început după ce fostul primar PSD şi ginerele său ar fi blocat în trafic maşina fratelui consilierului local PNL. Acesta din urmă ar fi intervenit aruncând un ou pe parbrizul maşinii celor doi. În replică, ginerele primarului PSD ar fi tras 3 focuri cu un pistol cu gloanţe de cauciuc asupra consilierului.

„M-a sunat fratele meu că e blocat pe un drum. Când am venit, era blocat de Petre Dinei, fostul primar. Ginerele lui mi-a zis: băi, te împuşc. Nu mi-a venit să cred. A tras trei focuri de armă spre mine, m-am lăsat în jos şi a lovit un pom. Gloanţele au fost aici, sunt semnele de la criminalistică”, a povestit consilierul PNL, Gabriel Gurlui, citat de B1.ro

După incident, fostul primar PSD şi ginerele său au plecat de la locul incidentului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru a investiga întregul scandal.

„A sosit fratele cu puţin timp înaintea poliţiei şi i-a cerut să deplaseze autoturismul, a refuzat şi la foarte scurt timp, n-a stat mult la discuţii, a scos un pistol, un revolver şi a tras spre el cam 3 focuri de armă. După care, efectiv a plecat în trombă a părăsit zona”, a declarat fratele consilierului PNL, Ovidiu Gurlui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne