Fondatorul Falun Gong publică "Cum a apărut omenirea"

Fondatorul Falun Gong publică "Cum a apărut omenirea"
Fondatorul Falun Gong publică "Cum a apărut omenirea" (Epoch Times România)

Domnul Li Hongzhi este fondatorul disciplinei spirituale Falun Gong, practică ce combină meditaţia şi exerciţiile de qigong cu o filozofie morală centrată pe principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă.

După ce domnul Li Hongzhi a introdus Falun Gong în China, la începutul anilor 1990, aproximativ 100 de milioane de persoane au început să o practice. De atunci, Falun Gong s-a răspândit în peste 100 de ţări din întreaga lume.

Acest articol al fondatorului Falun Gong a fost publicat cu ocazia Anului Nou Chinezesc, un moment de reflecţie spirituală pentru mulţi oameni ai lumii.

* * *


"Cum a apărut omenirea"


În primul rând, aş dori să felicit pe toată lumea cu ocazia Anului Nou Chinezesc!

Anul Nou ar fi, în mod normal, un moment în care schimbăm câteva remarci plăcute referitoare la această ocazie. Dar observ pericolul iminent care se apropie de omenire, şi, din acest motiv, fiinţele divine m-au rugat să le transmit câteva cuvinte tuturor celor din această lume. Fiecare lucru pe care sunt pe cale să îl dezvălui este un secret ceresc, foarte bine păzit, iar scopul este acela de a li se prezenta oamenilor adevărata situaţie şi a li se oferi o nouă şansă de a fi salvaţi.

Mai întâi se pune întrebarea cum a apărut omenirea. De la creare şi până în zilele sale finale, universul a trecut printr-un proces lung de timp care constă în patru etape: formare, stagnare, degenerare şi distrugere. Când se ajunge la punctul final al etapei de distrugere, are loc instantaneu distrugerea completă a tuturor lucrurilor din corpul cosmic mai mare - care include universul în care existăm noi - şi toate fiinţele pier!

Când o persoană moare este vorba doar de deteriorarea şi descompunerea corpului său fizic, în timp ce sufletul său adevărat (care reprezintă cine este el cu adevărat şi care nu moare odată cu moartea corpului fizic) va continua să trăiască în viaţa următoare, renăscându-se. Astfel, la fel cum universul trece prin formare, stagnare, degenerare şi distrugere, fiinţele umane trec prin naştere, îmbătrânire, boală şi moarte. Acestea sunt legi ale universului, care se aplică inclusiv fiinţelor mai înalte, doar că durata lor de viaţă este mai lungă, procesul fiind cu atât mai lung cu cât fiinţele sunt mai măreţe. Viaţa şi moartea nu sunt dureroase pentru ele, rămânând conştiente în timpul acestui proces - pentru ele este ca şi cum şi-ar schimba hainele. Spus altfel, în mod normal vieţile nu mor cu adevărat. Cu toate acestea, atunci când universul şi cosmosul se dezintegrează în etapa finală a procesului formării, stagnării, degenerării, distrugerii, vieţile nu se vor mai renaşte şi nu va mai exista viaţă şi materie, totul se va transforma în praf şi se va întoarce la starea de vid. În acest moment, lumea umană trăieşte ultima perioadă a fazei de distrugere din procesul formării, stagnării, degenerării, distrugerii. Totul s-a schimbat în rău în aceste timpuri finale, după cum era destinat, astfel că distrugerea este iminentă. Acesta este motivul pentru care lumea este atât de zbuciumată. Oamenii mai au rareori gânduri bune, minţile lor au devenit deformate, promiscuitatea şi abuzul de droguri sunt răspândite, iar oamenii aderă la ateism. Acestea sunt inevitabile în ultima etapă a cosmosului şi ilustrează perioada în care s-a ajuns!

Creatorul preţuieşte toate fiinţele cereşti, precum şi toate vieţile care sunt bune şi binevoitoare, precum şi toate creaţiile glorioase din cosmos. Astfel că, la începutul etapei de degenerare, a condus unii zei către stratul cel mai exterior al corpului cosmic (cunoscut, în general, drept "Dincolo de Tărâmul Divin"), un loc unde nu existau fiinţe divine, şi a creat Pământul. Dar Pământul nu avea capacitatea de a exista independent; avea nevoie de existenţa unei structuri cosmice corespondente cu care să poată forma un sistem circulator care să susţină viaţa şi materia. Din acest motiv, Creatorul a creat un spaţiu mare în afara Pământului, pe care fiinţele mai înalte îl numesc cele "Trei Tărâmuri". Înainte să vină timpul final al salvării, nicio fiinţă mai înaltă, indiferent cât de măreaţă era, nu avea voie să intre sau să iasă în acest spaţiu fără permisiunea Creatorului. Cele Trei Tărâmuri cuprind trei niveluri principale: Tărâmul Dorinţei (yu), care conţine fiinţele de pe acest pământ, incluzând fiinţele umane; al doilea tărâm, Tărâmul Formei (se), care este deasupra sa şi al treilea tărâm, şi mai sus, cunoscut drept Tărâmul Fără Formă (wu se). Fiecare tărâm este mai înalt şi mai glorios decât cel de sub el, deşi niciunul nu se poate compara cu Tărâmul Divin sau cu numeroasele regate cereşti şi mai înalte. "Cerul" la care se referă de obicei oamenii se află, de fapt, fie în Tărâmul Formei, fie în Tărâmul Fără Formă, în interiorul celor Trei Tărâmuri. Fiecare dintre cele Trei Tărâmuri are zece niveluri în interior, ceea ce înseamnă un total de treizeci şi trei de niveluri, dacă includem şi cele Trei Tărâmuri în sine. Fiinţele umane se află în Tărâmul Dorinţei, iar acesta este cel mai coborât nivel, cu cel mai dur mediu. Viaţa este dureroasă şi scurtă aici, dar şi mai îngrozitor este faptul că, în lumea umană, puţine dintre lucrurile pe care oamenii le iau drept adevăruri sunt de fapt valide. Ceea ce fiinţele umane consideră a fi adevărat este, în general, văzut în mod opus în marele univers (excepţie fac însă adevărurile mai înalte pe care cei sfinţi le-au predat omenirii). De exemplu, fiinţele divine nu consideră că este corect ca acela care învinge într-o bătălie să devină conducător, ca un teritoriu să fie cucerit prin forţă militară sau ca aceia care sunt puternici să fie consideraţi nişte eroi, deoarece este vorba de omoruri şi jefuirea celorlalţi. Nu aceasta este calea universului şi nici modul în care fiinţele mai înalte fac lucrurile. Totuşi, în lumea umană, acestea sunt inevitabile şi acceptate. Acestea sunt căile lumii umane, dar ele sunt contrare căilor universului. Astfel, dacă o persoană doreşte să se întoarcă în ceruri, trebuie să urmeze legile adevărate, mai înalte, şi să lucreze asupra sinelui său. Unii oameni sunt mulţumiţi atunci când se descurcă puţin mai bine în viaţă decât alţii. Dar astfel de oameni nu fac decât să se compare cu alte fiinţe umane din acest tărâm uman, când, de fapt, toţi cei de aici trăiesc în ceea ce este considerat a fi coşul de gunoi al universului. Cele Trei Tărâmuri au fost create în planul cel mai exterior al corpului cosmic, iar aici totul este alcătuit din particule inferioare, cele mai grosolane şi mai murdare particule, cum ar fi moleculele şi atomii. În ochii fiinţelor mai înalte, acesta este locul unde este aruncat gunoiul universului. Astfel, ele văd acest plan al moleculelor drept praf sau "lut" şi îl consideră cel mai coborât tărâm. De aici provine credinţa susţinută în unele religii, potrivit căreia omul a fost făcut din lut. Într-adevăr, omul a fost format din materie în planul molecular.

Atunci când fiinţele divine au creat omul, au făcut-o la cererea Creatorului, iar El le-a dat instrucţiuni ca fiecare dintre ele să creeze fiinţe umane după chipul lor unic. Din acest motiv, există rasele albă, asiatică, neagră şi altele. Deşi aparenţele lor exterioare diferă, sufletele lor le-au fost date de Creator. De aceea ele au valori comune. Scopul pe care l-a avut Creatorul atunci când a cerut fiinţelor divine să facă omul a fost acela de a se folosi de om în vremurile finale, când El va oferi salvarea tuturor vieţilor din marele univers, inclusiv fiinţelor sfinte.

Dar de ce ar cere Creatorul fiinţelor divine să creeze oamenii într-un loc de un nivel atât de coborât şi inferior? Pentru că, acesta fiind cel mai de jos plan al universului, este cel mai îngrozitor loc şi doar atunci când lucrurile sunt dificile şi dureroase se poate eleva o persoană prin practică spirituală şi îşi poate plăti karma. Atunci când, în mijlocul experienţelor dureroase, o persoană reuşeşte totuşi să păstreze gânduri bune, să fie recunoscătoare şi să fie bună, se elevează. Salvarea este un proces de ascensiune de la nivel coborât la nivel înalt, aşa că trebuie să înceapă de jos. Viaţa este dificilă pentru oricine trăieşte aici. Există tensiuni între oameni atunci când aceştia încearcă să se descurce mai bine, mediul natural este aspru şi există problema că simplul fapt de a te descurca în viaţă necesită multă gândire şi efort, pentru a da doar câteva exemple. Toate aceste circumstanţe le oferă oamenilor oportunităţi de a se eleva spiritual şi de a-şi diminua karma. Este cert că trecerea prin greutăţi îi poate ajuta pe oameni să îşi plătească păcatele şi karma. Şi oricine reuşeşte să rămână binevoitor în mijlocul situaţiilor dureroase şi al problemelor interpersonale va acumula merite şi virtute şi, drept urmare, va obţine elevarea sufletului său.

Odată cu sosirea timpurilor moderne, Creatorul a intenţionat să folosească în principal corpul uman pentru a salva numeroasele vieţi din univers. Astfel, sufletele aflate iniţial în majoritatea corpurilor umane de aici au fost înlocuite cu cele ale unor fiinţe mai înalte, care s-au întrupat în ele. Cu un corp uman, acestea îşi puteau reduce karma şi păcatele prin îndurarea de greutăţi. Iar în acest loc lipsit de adevăr, ele puteau, ţinându-se ferm de principiile drepte date de Dumnezeu şi perseverând în a fi bune şi binevoitoare, să obţină elevarea sufletelor lor. Sfârşitul vremurilor a sosit, iar Poarta Cerească prin care se poate ieşi din cele Trei Tărâmuri a fost deschisă. Creatorul îi alege pentru salvare pe cei care au făcut ceea ce am descris.

Totul în univers a devenit din ce în ce mai impur de-a lungul procesului de formare, stagnare şi degenerare, şi este degradat faţă de momentul Creaţiei. Şi acesta este motivul pentru care lucrurile se îndreaptă spre distrugere. Cu alte cuvinte, totul în marele univers a degenerat, vieţile nu mai sunt la fel de bune cum erau la început, nu mai sunt pure şi toate au acumulat karma şi păcate. Acesta este motivul pentru care se intră în faza de distrugere. Acest tip de păcat este ceea ce, în contexte religioase, a fost denumit păcatul originar. Pentru ca universul să poată fi salvat, Creatorul a îndrumat o multitudine de fiinţe mai înalte şi regi ai tărâmurilor divine să coboare pe pământ şi să ia o formă umană în acest cadru, unde să sufere, să se eleveze şi să-şi plătească păcatele şi să se reconstruiască - urcând, astfel, iar în ceruri. (Deoarece Creatorul reconstruieşte universul în timp ce salvează omenirea) noul univers este pe deplin pur şi glorios. Dacă, într-un astfel de cadru dificil, o persoană îşi poate păstra gândurile virtuoase, dacă poate rezista asaltului din partea noţiunilor moderne, rămânând fidelă valorilor tradiţionale şi dacă încă mai crede în divinitate în faţa asalturilor din partea doctrinei ateiste şi evoluţioniste, atunci o astfel de persoană va îndeplini menirea de a fi salvată şi de a se întoarce în ceruri. Tot haosul pe care îl vedem acum în lume a fost planificat astfel, pentru faza finală, de către fiinţe divine. Scopul lor a fost să testeze fiinţele aici şi să vadă dacă sunt demne de salvare şi să le dea o şansă ca, în acest proces, să-şi plătească păcatele şi karma în timp ce trec prin încercări dificile. Iar toate acestea au fost făcute pentru ca oamenii să poată fi salvaţi şi să se poată întoarce în ceruri.

Astfel că scopul vieţii oamenilor pe acest pământ nu este de a realiza ceva în societate. Toate încercările intense şi eforturile pe care le fac oamenii în viaţă, precum şi intenţia de a obţine ceea ce vor, care poate implica chiar şi recurgerea la mijloace lipsite de scrupule, îi fac pe oameni să devină imorali. Motivul pentru care oamenii au venit pe această lume şi au devenit fiinţe umane a fost acela de a-şi plăti păcatele şi karma şi de a face un progres spiritual semnificativ. Oamenii au venit în această lume pentru a obţine salvarea. Ei au venit aici şi au luat formă umană pentru a-l aştepta pe Creator şi ca El să-i salveze (ducându-i) înapoi în împărăţia lor cerească. Şi, în timp ce aşteptau, au acumulat merite de-a lungul numeroaselor lor vieţi anterioare; acesta a fost scopul renaşterii oamenilor, iar natura haotică a acestei lumi este pentru desăvârşirea tuturor finţelor. Desigur, există unii oameni care, atunci când au căutat ajutor divin în vremuri de restrişte, nu au fost mulţumiţi de rezultat şi au început să-L urască pe Dumnezeu - chiar întorcându-se împotriva Lui drept rezultat. Unii chiar au trecut în partea demonică, întunecată, şi au comis chiar mai multe păcate şi au făcut şi mai multă karma. Cei cărora li se aplică acest lucru ar fi bine să îşi revină repede şi să Îi ceară iertare lui Dumnezeu, dacă vor să mai aibă o şansă de a se pune la adăpost. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa cuiva - fie că pare drept sau nu - este, în realitate, consecinţa karmică a lucrurilor bune sau rele făcute în vieţile anterioare. Cantitatea de binecuvântări şi de virtute pe care cineva le-a acumulat în vieţile anterioare determină ce soartă îi este rezervată în această viaţă, sau poate în următoarea. Dacă cineva are binecuvântări şi virtute, poate că acest lucru se va materializa în viaţa următoare într-o funcţie înaltă şi un salariu ridicat, sau s-ar putea manifesta în diferite tipuri de bogăţie şi avere. Iar acest lucru include, de asemenea, dacă cineva are o familie fericită, sau chiar cum le va merge copiilor săi, şi aşa mai departe. Acesta este motivul fundamental pentru care unii oameni sunt bogaţi, iar alţii săraci, pentru care unii ocupă poziţii de rang înalt, în timp ce alţii sunt nevoiaşi şi fără adăpost. Nu seamănă deloc cu prostiile diabolice pe care le debitează sinistrul comunism despre egalitatea între bogaţi şi săraci. Universul este drept. Cei care fac bine sunt binecuvântaţi pentru aceasta, în timp ce aceia care fac lucruri rele se vor confrunta cu retribuţia - dacă nu în această viaţă, atunci în următoarea. Aceasta este o lege imuabilă a universului! Cerul, Pământul, divinităţile şi Creatorul deopotrivă au compasiune faţă de toate vieţile. Cerul, Pământul, omul şi fiinţele divine au fost create de Creator şi nu se întâmplă niciodată ca El să favorizeze unele vieţi şi să le dezavantajeze pe altele. Motivul pentru care unii oameni duc o viaţă fericită, iar alţii nu, se reduce tot la recompensele şi retribuţiile pentru faptele din trecut.

Când vedeţi oameni care câştigă sau care pierd în viaţă, acestea par să decurgă natural, din lucruri ale acestei lumi. Dar, la nivel fundamental, sunt consecinţele karmice ale acţiunilor din trecutul acelor oameni. Fie că oamenii au sau nu au ceva, fie că ei câştigă sau pierd în viaţă, acest lucru se va întâmpla în moduri care sunt în acord cu felul în care lucrurile funcţionează în această lume. Prin urmare, indiferent cât de bogaţi sau de săraci sunteţi în viaţă, trebuie să vă asiguraţi că faceţi fapte bune, să vă abţineţi de la fapte rele, să fiţi buni şi binevoitori, să fiţi credincioşi şi smeriţi şi să fiţi gata să îi ajutaţi pe ceilalţi. În acest fel veţi acumula binecuvântări şi virtute şi veţi fi recompensaţi în viaţa următoare. În trecut, oamenii în vârstă din China obişnuiau să vorbească despre faptul că nu trebuie să te plângi de soartă în viaţă atunci când îţi este greu şi că vei avea o viaţă viitoare mai bună acumulând virtute prin fapte bune. Ideea era că este inutil să te rogi pentru ajutorul lui Dumnezeu dacă nu ai făcut fapte bune în viaţa anterioară şi nu ai acumulat binecuvântări. Universul are legile sale şi chiar şi fiinţele mai înalte trebuie să le respecte. Chiar şi ele vor fi pedepsite dacă fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Lucrurile nu sunt aşa de simple precum cred oamenii. Credeţi că ar trebui ca fiinţele mai înalte să le dea oamenilor tot ceea ce le cer ei prin rugăciuni? Condiţia prealabilă este că persoana trebuie să fi strâns binecuvântări şi virtute în vieţile anterioare pentru asta. Şi astfel lucrurile pe care le primeşti se datorează binecuvântărilor şi virtuţii pe care le ai! Acest lucru este dictat de legile universului. Dar, vorbind la un nivel fundamental, scopul final al acumulării de binecuvântări şi de virtute nu este acela de a primi ceea ce îţi doreşti. Scopul real al acumulării acestora este de a-ţi pava drumul pentru a te întoarce în ceruri. Şi asta este cel mai important, nu fericirea de moment pe care ele ţi-o pot aduce în această viaţă!