Foşti conducători de bănci, deferiţi justiţiei în dosarul "fraudei bancare"

Protest în faţa Băncii Naţionale a Moldovei
Protest în faţa Băncii Naţionale a Moldovei (facebook.com)

Un alt episod din cadrul dosarului ”fraudei bancare” - în care, în calitate de inculpaţi, figurează trei foşti conducători ai băncilor falimentate - Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială -, precum şi un şef de Direcţie din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei (fost administrator special al Băncii de Economii) - a fost expediat în instanţa de judecată.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în acest episod, au fost remise instanţei de judecată 49 de volume cu probe care ar dovedi vinovăţia persoanelor acuzate de comiterea ”escrocheriei în proporţii deosebit de mari în interesul unei organizaţii criminale”, unul dintre ei fiind suplimentar acuzat şi de ”spălarea banilor în interesul organizaţiei criminale, în proporţii deosebit de mari”.

Procurorii amintesc că obiectul cauzei penale deferite justiţiei îl constituie fapte penale săvârşite în intervalul octombrie - noiembrie 2014, exprimate prin sustragerea mijloacelor băneşti prin intermediul efectuării plasamentelor bancare ce au fost puse la dispoziţia membrilor organizaţiei criminale, cu ulterioara prejudiciere a bugetului public naţional în sumă de peste 2,2 miliarde de lei MD.

Totodată, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunilor, procurorii au instituit sechestre pe bunurile inculpaţilor estimate la circa 2 miliarde de lei.

În comunicat se mai notează că Procuratura Anticorupţie continuă urmărirea penală în dosarul ”fraudei bancare” pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în această schemă ilegală şi recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe