Fostul şef al SIE "ar accepta" să fie susţinut de ACL

Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu (Epoch Times România)

Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu, intrat în cursa pentru Cotroceni, a declarat într-un interviu acordat RFI că ar accepta să fie susţinut de Alianţa Creştin Liberală (ACL), dacă preşedintele PNL, Klaus Iohannis, nu ar mai putea candida, în cazul în care ar fi declarat incompatibil de instanţă.

"Nu mă ascund deloc şi am spus-o încă de la depunerea dosarului de candidat la Biroul Electoral Central că eu concep această responsabilitate de preşedinte ca fiind o funcţie de reprezentare a intereselor tuturor românilor. Din acest punct de vedere, evident că nu am nici un fel de probleme, din contra, aş fi bucuros dacă aş putea contribui şi eu prin modestele mele posibilităţi la alegerea unui preşedinte care să fie sprijinit de partea de centru-dreapta", a declarat Meleşcanu, citat de Hotnews.ro.

Meleşcanu a mai susţinut că puterea nu trebuie concentrată într-o singură zonă politică (PSD), susţinând că el crede sincer într-o democraţie funcţională.

"Cred sincer că într-o democraţie funcţională este foarte necesar, dacă nu indispensabil, ca puterea să nu fie concentrată într-o singură zonă politică. Socialiştii, la ora actuală, împreună cu aliaţii lor, au o majoritate cel puţin pe hârtie, deşi la unele voturi nu a funcţionat, o majoritate zdrobitoare, au primul-ministru şi Guvernul şi cred încă o dată cu toată tăria că este nevoie de o reechilibrare a balanţei politice în România. Dacă acest lucru se va înţelege, va fi foarte bine", a declarat Meleşcanu.

Socialiştii, la ora actuală, împreună cu aliaţii lor, au o majoritate cel puţin pe hârtie, deşi la unele voturi nu a funcţionat, o majoritate zdrobitoare, au primul-ministru şi Guvernul şi cred încă o dată cu toată tăria că este nevoie de o reechilibrare a balanţei politice în România - Teodor Meleşcanu

Fostul şef al SIE a fost susţinut oficial de CNSC, organism care se recomandă drept exponentul unor sindicate, ONG-uri şi cetăţeni "dezgustaţi de politicianism". Conform Monicăi Macovei, CNSC este un sindicat pro-rus al cadrelor militare în rezervă, condus de colonelul Mircea Dogaru, care, în 2012, a semnat un protocol cu PSD şi PNL pentru desfiinţarea Curţii Constituţionale, DNA, ANI şi CNSAS.

Nu doar colonelul Dogaru şi CNSC l-au ajutat pe fostul şef SIE în campania sa de strângere a semnăturilor, ci şi Traian Rece, preşedintele interimar al Partidului Democraţiei Sociale (PDS). Potrivit B365.ro, Traian Rece, fost senator şi trezorier PSD la sfârşitul anilor '90, ar fi fost implicat în una dintre cele mai mari reţele de rambursare ilegală a TVA-ului demontată de poliţişti în anul 2000, în urma căreia nu a fost însă condamnat.