Franţa, pe linia finală a campaniei electorale

Finalurile de campanie sunt întotdeauna ciudate. Candidaţii sunt epuizaţi, copleşiţi de exaltare şi riscând să comită greşeli; partidele mici încearcă să facă înţelegeri de ultim moment; iar marile echipe se uită spre viitor, pregătindu-şi febril întoarcerea, sau visând cu ochii deschişi la cabinete ministeriale. Duminica trecută la Paris, Nicolas Sarkozy şi-a reunit susţinătorii în Place de la Concorde, în timp ce Hollande i-a strâns pe ai lui în Place Vincennes, iar kenyanul Stanley Biwott a câştigat maratonul în 2 ore, 5 minute şi 11 secunde. Au fost singurele rezultate certe ale zilei: socialiştii şi conservatorii s-au bătut ca de obicei pe procente virtuale. Deasupra taberei lui Hollande pluteşte beţia victoriei, deşi în ultimele săptămâni a suferit afrontul unei campanii incisive a preşedintelui Sarkozy şi escaladarea în sondaje a extremistului de stânga, Jean-Luc Mélenchon, notează miercuri ziarul El Pais, într-un editorial semnat de Christine Ockrent.

În echipa lui Sarkozy a sosit vremea confruntării între consilierii, care cer o reorientare a campaniei spre alegătorii de centru, şi cei cantonaţi în linia dură, care i-au permis preşedintelui să-l egaleze pe rivalul socialist în sondajele din primul tur. În pofida avalanşei de propuneri lansate în acest timp, opinia publică nu îşi aminteşte practic de niciuna. Nu au făcut mare impresie nici cele ale adversarului său, exceptând impozitarea cu 75% a veniturilor mari, o măsură menită să frâneze ascensiunea extremei stângi. Hollande, în aceste săptămâni nu a suscitat prea mare entuziasm, dar şi-a continuat strategia din ianuarie exploatând aversiunea pe care o suscită preşedintele Sarkozy şi fără să critice vreun curent de opinie.

Sondajele îi prognozează un uşor avantaj lui Sarkozy în primul tur, iar în turul doi îi oferă o marjă confortabilă lui Hollande. Prognozele sunt mai contradictorii pentru Jean-Luc Mélenchon, extrema-stânga şi Marine Le Pen, extrema-dreaptă, care îşi dispută locul trei. Hollande încearcă să contracareze ascensiunea lui Melenchon apelând la votul util al alegătorilor încă din primul tur. Iar Sarkozy să repete figura din 2007 şi să fure voturile Frontului Naţional, printr-o orientare deliberată spre extrema dreaptă, denunţând elitele, bonusurile şi evaziunea fiscală. Impresia este însă că nu a reuşit să se apropie suficient de o clasă populară, obsedată de rata înaltă a şomajului căreia nu i-a pus frână în cinci ani de mandat.

Marine Le Pen, deşi a dat dovadă de suficient aplomb, energie şi aer proaspăt, care a sedus electoratul mai tânăr, ea nu va ajunge în turul doi. Totuşi, cruciada sa împotriva Europei şi imigraţiei i-a obligat pe adversarii ei să ţină seama de aceste teme, începând cu Sarkozy, care a ajuns să denunţe acordurile de la Schengen şi lipsa de protecţie comercială la frontiere. Cum îşi vor repartiza în turul al doilea voturile cele două extreme şi centrul, redus la 10 la sută?

Calculul este dificil, pentru că mulţi alegători se declară indecişi. Indiferenţa faţă de alegeri este copleşitoare, ca şi cum cetăţenii le-ar reproşa candidaţilor că nu abordează adevăratele probleme, realitatea Europa şi a lumii, când de fapt nici nu au chef să-i audă vorbind despre asta. Între un candidat care nu place şi altul care nu-i convinge îndeajuns, ei vor protesta prin voturile atribuite lui Le Pen, Mélenchon şi chiar Philippe Pouton, un alt candidat de extrema stânga, troţkist care dincolo de gafele mediatice şi-a atras multe simpatii. Cu alte cuvinte, duminică vor avea loc alegeri contestatare. Sau, având în vedere că pică în plină vacanţă de primăvară, absenteismul va fi în floare.