Franţa se pregăteşte de proteste împotriva modificării sistemului de pensii

Protest al vestelor galbene în centrul Parisului, 1 iunie 2019
Protest al vestelor galbene în centrul Parisului, 1 iunie 2019 (Screenshot)

Franţa se pregăteşte pentru cele mai mari proteste împotriva preşedintelui Emmanuel Macron, lucrătorii feroviari, controlorii de trafic aerian, profesorii şi funcţionarii publici ieşind joi în stradă împotriva modificărilor propuse în sistemul de pensii.

Modificarea sistemului de pensii este considerată elementul principal al reformelor propuse de Macron pentru a impulsiona economia Franţei, însă este şi unul dintre cele mai controversate.

Se preconizează că transportul feroviar francez se va opri aproape complet, cu 82% dintre şoferi în grevă şi cu cel puţin 90% din trenurile regionale anulate, pe fondul temerilor că întreruperea transportului ar putea continua câteva zile.

În Paris, 11 din 16 linii de metrou se vor închide complet, navetiştii urmând să închirieze biciclete şi scutere.

Multe şcoli se vor închide şi chiar unele sindicate ale Poliţiei au avertizat chiar şi despre închideri „simbolice” ale anumitor posturi de poliţie. Magazinele de pe ruta unui marş la Paris au fost sfătuite să închidă în caz de violenţă pe marginea demonstraţiei.

Guvernul susţine că unificarea sistemului de pensii - şi eliminarea celor 42 de regimuri „speciale” - este crucială pentru a menţine viabil sistemul financiar pe măsură ce populaţia franceză îmbătrâneşte.

Dar sindicatele spun că introducerea unui sistem „universal” pentru toţi va însemna că milioane de lucrători atât în sectorul public, cât şi în cel privat trebuie să lucreze peste vârsta legală de pensionare de 62 de ani sau să se confrunte cu o scădere drastică a pensiilor.

De la alegerile sale din 2017, Macron a propus o piaţă a muncii flexibilă şi accentul pe trecerea de la un cod al muncii rigid la o societate în care indivizii schimbă frecvent locurile de muncă.

Popularitatea lui Macron, de aproximativ 30%, s-a îmbunătăţit, conform Reuters, de la protestele anti-guvernamentale ale vestelor galbene de anul trecut.

Deşi mulţi alegători francezi sunt de acord că sistemul de pensii ar trebui schimbat, nu sunt siguri că preşedintele poate fi creditat cu încredere în acest sens. Un sondaj recent Ifop a arătat că 76% dintre francezi sprijină reforma pensiilor, dar 64% nu au încredere că guvernul o poate face bine.

Grevele de astăzi se desfăşoară înainte de a cunoaşte detaliile complete ale modificărilor sistemului de pensii. Un proces de consultare este încă în curs şi Parlamentul nu va dezbate propunerile până în 2020.

Anul trecut, Franţa a fost zguduită de luni întregi de proteste, uneori violente, ale vestelor galbene. Deşi la început protestele au fost generate de creşteri preconizate ale taxelor la combustibil, ele s-au generalizat rapid în manifestaţii împotriva traiului din ce în ce mai dificil din Franţa şi împotriva serviciilor sociale în cădere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe